Angela Nache Mamier: Moartea din vis, de Teodor Dume

Cuvântul prăbușit în liniștea ritualizată a morții :

(Teodor Dume, volum: Moartea din vis,Editura Pim ,2020)

Moartea din vis este o scriere directă ,aproape un genunchi   pe jos, într-un confesional, un manual de viata . Poetul ne antrenează într-un dialog cu sine și cu ceilalți,cu viii dar și cu morții ,cu un Dumnezeu tutelar . :  ‘’mi-ai spus că Dumnezeu/a murit strivit de întuneric/și te-am crezut/mult mai târziu/mi-ai spus că/Dumnezeu a înviat/și te-am crezut/a pășit printre suflete/a pus durere lângă durere/viață lângă viață/și ne-a privit(…)(Dumnezeu e acasă)’’

Peste tot  guvernează implacabila  lege a morții ,dar autorul este într-un registru zen,blând,șoptit. Scrie despre acest eveniment ce pare că se apropie ,acolo unde la frontierele nopții ,cuvântul se prăbușește în liniște ,în senectute : ‘’ nu mi-am ales ziua în care/o să mor/deși /știu că voi fi strigat/pe numele de botez/o să aștept în întuneric/ca un iubit la primul său sărut/mă voiridica de pe locul meu/și voi privi înspre răsărit/apoi/o voi ruga pe fiica-mea/să tragă întunericul de pe mine/și când o să deschid ochii/în fereastră va sta Dumnezeu/nu-i cine știe ce/și cu moartea asta/un fleac...(Moartea din vis,un fleac)”

Moartea este o realitate a sufletului uman ,tonul este grav,solemn,cu sânge rece,cu sânge cald .Ne situăm la o încrucișare de confidente ,amintiri,și o lecție de înțelepciune .Rar ,o mizantropie  și un cinism apar  in pagini,dar și acest ton este o manieră de a combate angoasa,frica de  fi pe această lume

.Poetul are o privire resemnată asupra morții sale,are conștiința vulnerabilității și pozitivează .Poezie luminoasă luată in globalitatea ei ,un mod discret și elegant de a lăsa aceste cuvinte moștenire ,un testament de autor dar și de bărbat cu o viața normală,terestră ,printre femei și prieteni : ‘’ într-o bună zi
voi uita geamul deschis/ca oamenii să poată/privi înăuntru/n-am nimic deascuns/
pe noptieră am doar cărți/un bilet de la mama și/un notess cu ultima/însemnarepe care/Dumnezeu o va citi/cu discreție/
dovadă că am trecut pe aici/celelalte lucruri nu-mi mai aparțin/
dar sunt conștient că/între mine și oameni/golul rămas se rotunjește/ca un ghem și crește/și crește și crește/
și crește...(Doar un semn )‘’

Pote că autorul își pune întrebarea cum să facă doliul de sine ori de ceilalți ,cum să supraviețuim celor plecați în veșnicie. Poemele se aliniază ,într-un strat  melancolic ,se confruntă cu  vidul ,botezat Dumnezeu ,se scriu,  se eliberează,vorbesc despre sine și o manieră ghicită de a-și lua ramas bun .Moartea este o realitate   care ne ajunge din urmă pe toți ,e strâns legată de istoria civilizațiilor ,până azi,este o necunoscută,un sfârșit  ,un rit de pasaj ,în care trebuie să învingem teama ,să fim capabili de a ne face un bilanț pentru a accede la o altă lume. Un pretext de reflexie filozofic pentru  a intelege  moartea , un sentiment teribil și universal : ‘’Gustul de lut grăbește reîntoarcerea luminii/printre îmbrățișări de oameni/păsări/invalide de zbor scormonesc/în rana învadată de timp/deasupra o lume oprită/la semnul crucii/
din care/ne naștem în fiecare zi/cu teamă ca atunci/când așezăm flori parfumate/
sub icoane care plâng.../tristețea acoperă o buză/gura se umple de lacrimi/
nicio umbră nu răcorește/îndeajuns pașii care trec/pe lângă siluetele evadate/
din pământ/deși fuga de trup/se măsoară în bătăi/de clopot/și indiferența în tăcere.../tăcerea vine din două sensuri(Sensuri)’’

Moartea  poate fi acceptată  deși nu neapărat aăteptată.Moartea devine la Teodor Dume un subiect liric obsesional.Baudelaire în poemul Orologiul descrie moartea ca un mecanism imuabil și mereu câștigător ,e fatalist .Autorul nostru crede în viață și trăiește cu speranța ca într-o zi ființele dragi se vor revedea pe terra .Vivre c’est mourir .Moartea părinților este o temă care  se repetă,este încă  debusolat și contrariat de moartea parintilor .Ei reprezintă timpul fericirii,al unui paradis pierdut : ‘’ mama/s-a dus să adune câteva ierburi/să le așeze în mănunchi/sub grindă/să poarte de belșug și de noroc.../nu mai are cumsă ajungă la cină/de va veni târziu/pe întuneric/îmi va pune mâna în poală/
și-mi va sprijini somnul/până dimineață/când liniștea spartă/de întâiul cântat al cocoșului/îi va reconstitui chipul/o lumină va țâșni din/răsăritul târziu/separându-i chipul de umbră/și va pleca cu Dumnezeu/tata/s-a dus și el/
într-o dimineață pe la patru/cu merindea sub braț și/o fotografie învelită într-un ziar/și nu s-a mai întors/o fi vrând să se întâlnească/cu mama/la capăt de drum/
unde se odihnesc sufletele/aș fi vrut să știe și mama/că am mai crescut/
și că-i seamăn mult/că o duc bine și că/mi-am cumpărat un cal/
ar fi bine să vadă cum îl mângâi/și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura/
nucului sub care/bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată/
de la târgul din Dobrești/și cum o aștept/seara/la capătul uliței/și privesc spre sat/până când văd cerul aplecându-se/să sărute pământul de/noapte bună.../
sunt singur acum/ștergarul alb/în care/mi-am uitat copilăria -/singurul suvenir de la mama/îl port la piept/și mă prefac uneori/că o văd/ținându-mi capul pe genunchi.../cu firul tors din lacrimi/coase cerul de marginile pământului/
ca să nu-mi fie frig.../ca un fluture agățat de noapte/o să colorez cu privirea/
cele două imagini/între care mă caut/tată – mamă/
noapte bună!(Imaginile în care mă caut)’’

Autorul se atacă la un subiect greu,tabu,ne invită să avem o viziune echilibrată despre moarte ,pentru a o întelege și a o accepta .Credința este cheia beatitudinii ,echilibrul său afișat ,fără exagerări lacrimogene,rămânem într-o anumită pioșenie .

Temele poemelor ne confruntă cu diferite stări fizice și psihice,precum anxietatea,neliniștea,tristețea,dureri emotionale ,diverse,depresie,simpatie,compasiune,ori singurătate. De dincolo de mormintele  familiale are unde pozitive .Figurile părintești sunt înconjurate de o aură sacră ,protectoare. Autorul cultivă conform tradiției ortodoxe,cultul strămoșilor,ritualele de separare de cei dragi .În diverse poeme redevine copil,embrion în pântecul mamei venerată,in acest mod ,plecarea spre infinit pentru a muri si a reveni într-o nouă viață,i se par firești ,suportabile. ‘’ copilul din mine agită cerul şi plânge/cu mâinile lui desenează pe cer/un Dumnezeu tânăr/există o relaţie între ei/de parcă s-ar şti/de undeva/iată îi spune copilul/
ţi-am desenat un măr/jumătatea cea mare ţi-o dau ţie/cealaltă o păstrez pentru mama/să-i spui lucrul ăsta/şi să-i mai spui că tata s-a dus/într-o dimineaţă devreme în pădure/după vreascuri şi nu s-a mai întors/hornul de la casă a căzut/
peste iedera urcată până la cer/cireşii au privirile pline cu flori/poarta se zgâlţâie în balamaua/ruptă de anul trecut/duminică /bătrânele satului /cu mâinile sorojite de vreme/au îngenuncheat lângă altar/clopotul a bătut în dungă//s-a dus şi mătuşa...//anul ăsta nu vom împodobi bradul/să-i spui că răsăritul caută pământul/şi-l ţin aproape de piept /pentru ziua în care/ ne vom întâlni.../
să-i spui şi asta/înlăuntrul meu se face târziu/contaminez spaţiul dintre mine şi cer/nu mai pot rămâne aici/nu mai pot privi îndărătul zilei/ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri/cerul e cusut pe la margini cu lacrimi/împing durerea printre rugăminţi/şi aştept...(Mamei, plecată în lumea fără timp) ‘’

Cartea este un sanctuar,cuvintele sunt ofrande,aceste ființe  dragi dorm învelite  in cuvinte .Cartea sa se vrea întalnirea dintre Om și Terra care l-a creat și protejat ,înainte si după moarte .  Poezie ceremonială ,murmur de slujbă ortodoxă  în camera nocturnă ce îi  este sanctuarul liniștii ,pe ai cărei  pèreți defilează iconografia bunicii,mamei,tatalui ,nepotul,copilul : ‘’ tata a murit într-o noapte de joi spre vineri/aerul greu amplifica teama/sub cerul atât de rece şi negru/
se prăvălea ca un bulgăre lumina/adâncind disperarea/undeva s-a produs o greşeală/
mama avea ochii sticlaţi şi/mirosea a pâine proaspătă/mă ţinea strâns cât mai aproape de piept/să mai fim împreună doar pentru o vreme/dincolo de toate acestea/chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor/poate sunt vinovat în ideea că/n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata/
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig/ca atunci când îmi doream să fiu bărbat/şi îi imitam toate mişcările/însă am învăţat cu timpul/că acel ritual/e jumătatea care rămâne aici/
mi-e teamă acum/respiraţia îmi abureşte vederea/bântui printre imagini/undeva la margine cade o stea/îmi aduce aminte de copilărie/de serile târzii în care număram/stelele în cădere şi inima îmi bătea/ca aripa unui fluture/nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună/
dar ştiu că dincolo de clipa aceasta/mă aşteaptă tata/şi e decembrie/am glezne de sticlă realitatea/muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic/nici nu vorbesc despre tata/
e decembrie/şi oricum anotimpurile se repetă (Decembrie se repetă)’’

Visul cu ochii deschiși,eliberează motive magic-ritualizate,alină amintirile care îi ornamentaeză sufletul singuratic,ascet.Cuvintele sunt nunți mioritice sufletești,ancestrale,între  azi și maine .Legatura dintre morți și vii trece prin vis (de unde titlul Moartea din vis) ,trece poarta simbolică a unui DINCOLO,lume unde obstacolele între morți și vii nu mai există.

Firul memoriei țese un lintoliu protector,echivalentul unui omagiu sacralizat .

A muri înseamnă pentru poet  să intre in sânul pamântului să aibă un raport cu forțele subterane care nu îl sperie .Poezia devine poarta ce-i facilitează trecerea  Stixului,în pace cu sine însuși .

Teodor Dume, jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrățirea" din Oradea, al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din București.Autor de numeroase volume de poezie si de aforisme ,apreciate de critica literara ; „Teodor Dume este un poet de mare calibru, un poet adevărat, valoare menționată și confirmată de către marele critic Gheorghe Grigurcu – călăuză umană (a lui Teodor Dume) pe drumul cuvintelor, care, de fapt i-a și prefațat primele cărți¨.îl citez pe Grigurcu : » Domnule, Teodor Dume !

Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie. Citindu-l  mi-am confirmat  impresia că ești un mare suflet de poet (…)

Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat. Te socotesc unul dintre cei mai de calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-a lungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni «