Doina Filip Pavel: Orașul

Se duce iar vara și cade- n pustiu ,
Orasul se- ntoarce în frunza de nuc
Fuioare de ceară se duc, se tot duc
Și șchioapătă iarba sub pas arămiu.

Se sfâșie -amurgul în steiuri de ceață
E rară pădurea și îngerii- s goi
Orașul se- ntoarce cu sufletu- n ploi
Cocori curg din mine cu Sudul pe față.

Și taie- așteptarea orașul în două,
Din turnuri cad șoapte pe sălcii de plâns,
Năucă e noaptea în pumnul tău strâns
Și clipa- i de rouă prin toamna ce plouă...

În sângele meu e neliniște iară
Și vămi de- ntuneric se scutur' ,terestre
Orașul se- așează pe coate- n ferestre
Visând o iubire găsită- ntr -o vară.