Locuiesc într-un cub,
lumină este peste tot,
nu prea stau pe la colțuri,
nu cunosc pe nimeni…
Uneori cineva ne inundă,
nu ai unde să mergi.
Atunci plutești,
toate intimitățile plutesc.
Lucrurile s-au amestecat
după cataclism,
evaluarea se face inutil,
grămezi mari de lucruri
câte unul care a murit…
Așa de profund,
graficianul ăsta, mă introduce
în tabloul fără contur.
Aproape că m-am trezit
din coșmarul unei priviri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu