Silvia Bodea Salajan: Astăzi din nou

aceleași rame decupate din zidul
zilelor privite de la geam
decorul însă își dansează iluziile
peste oglinda întoarsă a lacrimii
și niciun râs de copil
nu rupe tăcerea pustiului
ce-a căzut ghilotină
peste lume

am chemat un înger
să-mi vegheze lumina si
să-mi alunge temerile
dar îngerul meu adormise
pe-un leagăn de coroane
din floarea neveștejită a unui rai
în care părinții plecați
plantau epitafuri
întru veșnica lor pomenire

sirena unei salvări
sfâșie miezul zilei și-l aruncă
în două ziduri de renunțări
pentru că din umbra ce răzbate
în atâtea suflete ce așteaptă
gongul final
n-a mai rămas decât
împăcarea