Violeta Petre: Îmbracă-mă-n culori

Mai e un loc pe grinduri, din lacrimile mele,
Ce au tot curs albastru, cu ploile de mai.
Mai ai un loc, iubite, să mângâi cu penele
Un cenuşiu de seară la porţile de rai.

Ţi-e la-ndemână iarba ce-mi tremură pe braţe
Şi creşte-mi o muşcată pe buze fără grai!
Animă o grimasă din zâmbet de paiaţe,
Când, în amurg te cheamă un chip cu păr bălai.

Din valurile mării, turcoazul te îmbie,
Să-mprospătezi privirea, în irişi să-mi aşezi
Adâncurile limpezi, pulsând de apă vie.
Eu ştiu că poţi, iubite, atâta-ţi cer: să crezi!

Şi vezi, că ning cireşii, îmbracă-mă în grabă,
Petală cu petală-mpleteşte-le pe trup,
La gât să-mi pui iubite, o singură podoapă:
Sărutul tău de noapte, din care vise, rup.

Croieşte-mi drum prin fluvii, sub sălcii plângătoare,
Pe unde duc luntraşii secundele-n năvod!
Mi-or creşte alte aripi, pe-oglinzi, înotătoare.
De nu ţii minte totul, ţi-oi scrie pe izvod.

Şi nu uita, pe gene, să-mi pui tăciuni de vatră,
În care-au ars cuminte, inelele de fag.
Când mă priveşti cu ochii-ţi înmărmuriţi în piatră,
Să mă cuprinzi în braţe cu poftă şi cu drag.

Cu paşi betegi şi singuri, ce nu mai ştiu a trece
Prin labirintul vremii ce-a vitregit plăceri,
Aşteaptă-mă la vamă! Şi cât îmi eşti de rece,
Te-oi încălzi c-un mâine, desprins din flori de ieri...
09.05.2020