Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Valentin Tufan‎ : stă să plouă...


Fotografia de profil a lui Valentin Tufan, Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, în aer liber
stă să plouă…
ca un strigăt înăbușit de satisfacție,
ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet
de trupul urmelor de cretă,
transbordând în universul reanimat
al melcilor
stă să plouă…
peste cutuma pământului
cu o remușcare criminală,
ce se adâncește în lumina latentă
a unui strop
stă să plouă…
cu toate cicatricile fricii,
lăsând oasele din permafrostul social
să doboare respirația sacadată
a zilei de mâine
stă să plouă…
cu pace în patul puștii,
clădind o utopie
a vieții de carton compromisă
de ploaia înțelepciunii.

Floare de maidan
(Bunicului meu)
S-a scurs și roua și-a crescut iarba pe maidan
iar pașii ți s-au prefăcut izvoare
ai Sângele Voinicului în urmă, pe cărare -
ți-am botezat memoriile-n Iordan...
Rămâi mereu aroma de Cicoare
care abundă dinspre "Laz"
rămâi același glas uman și plin de haz
răsărit în diminețile cu coasa în spinare
O să rămân aici în urma ta, vrând să-ți sădesc povața
și vrând să cred că ești un vânt liniștitor
căci tu ești cel ce mi-a schițat în suflet viața
și rămâi cel mai blând povestitor
...
Copilăria mi-e ca o noapte de Sânziene
când adulmec din toți rărunchii veșnicia satului
și maidanul măsurat la pas.
Amintirile în care seninul se revărsa în fiecare dimineață în ochii bunului și rămânea acolo -
bunul trăia cu eternitatea cerului printre gene
și-mi ascundea luna și stelele în palmă
înainte de culcare
mirosea a floare de maidan, când mă căra în spate întors de la coasă,
iar poveștile bunului depășeau performanțele celui mai iscusit povestitor din teatrul radiofonic,
imagini născute în fiecare răsărit de soare rural
rememorate acum în fiecare asfințit de soare banal.
Adulmec și azi puterea și chemarea maidanului,
iar bunul are și acum ascuns cerul în găvanele ochilor care au luat drept bunătatea prizonieră de război,
îl păstrează și azi acolo, senin,
și revarsă ploi calde de vară când mă vede...
Sărut mâna bunul meu!

stă să plouă…
ca un strigăt înăbușit de satisfacție,
ca o sorbire cu nesaț cerșită cu suflet
de trupul urmelor de cretă,
transbordând în universul reanimat
al melcilor


stă să plouă…

peste cutuma pământului

cu o remușcare criminală,

ce se adâncește în lumina latentă

a unui strop


stă să plouă…

cu toate cicatricile fricii,

lăsând oasele din permafrostul social

să doboare respirația sacadată

a zilei de mâine


stă să plouă…

cu pace în patul puștii,

clădind o utopie

a vieții de carton compromisă

de ploaia înțelepciunii.






Teodor Dum

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10