Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Se afișează postările cu eticheta NR:11-12(26) 2020. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta NR:11-12(26) 2020. Afișați toate postările

NR: 11 - 12(26) 2020: ISSN: 2668 - 5620


Vă dorim lectură plăcută! Faceți clik aici:

 

Redacția:
Teodor Dume, redactor-șef
Mioara Băluță, redactor
Veronica P.Lerner, redactor onorific

Important:
Selecția textelor pentru numerele viitoare se face din cele 3 grupuri administrate de Revista Extemporal liric
* Academia de Poezie, Artă și Literatură - Teodor Dume
* Extemporal liric - grup
* Esențe - grup
Vă așteptăm cu texte și lucrări deosebite și de un înalt nivel calitativ!
În acest număr semnează peste 100 de autori însumând peste 200 de texte și alte lucrări.

Poșta redacției revistei Extemporal liric

***
Dragii mei!
Poșta Redacției - Posts | FacebookDa, aveți dreptate!. M-a retras din viața literară publică dar așa cum am promis vă voi urmări și publica textele de calitate în revista pe care o administrez. de postat texte sub semnătura, Teodor Dume nu o voi mai face prea curând. Am în pregătire publicarea a patru volume. Și doar atât în acest an!.

*Dogaru Adi
Vreau revista!.
Bine ai venit în grupurile administrate de revista Extemporal liric!. Dovadă că apreciem postările e și textul publicat în acest număr al revistei.
revista Extemporal liric apare online. Posibil ca în viitorul apropiat să apară și pe suportul de hârtie
*Neluțu Chirodea
Cum pot publica în revistă?
Simplu și direct!.Postați în cele trei grupuri administrate de revistă, voi face selecția celor mai bune texte și...GATA!
* Pătrașcu Câlin
Cum intrăm în posesia revistei?
Așa cum spuneam și domnului Dogaru, revista este online și o puteți accesa aici: revistaextemporalliric.blogspot.com
O puteți face cel mai ușor de pe platforma Google . Link-ul direct a fost blocat de către cineva care nu le are cu cele "sfinte" dar nici cu poezia sau literatura, în general. Un neputincios și un frustrat!. Adică privat de frumusețea cuvântului dar și de efectele bunului simț!.

***REDACȚIA
Vă așteptăm cu texte de calitate pe cele trei grupuri administrate de revistă: Academia de Poezie, artă și Literatură - Teodor Dume, Extemporal liric/ grup și Esențe/grup.
*** Mulțumim tuturor pentru colaborare!.


Domşa Lucian: aneta

 (episod 51 - parțial)
Vestea morții lui Toader Canciu s-a răspândit repede-n tot satul, mai ales că au început să bată clopotele la biserică, iar Zamfira, cum le-a auzit, și-a făcut cruce și a murmurat: „Oare cine-o și murit...?” S-a pus să spele niște haine de-ale copiilor, în troaca cea mare, lângă conie, când a dat năvală-n curte Lelea Raveca a lui Țolea, vecina, ștergându-se pe mâini, în mers, cu șurța ce-o avea legată dinainte. “Ai auzât, tu, Zamfiră? O murit Toader a lui Canciu, tu!” “Apăi, Dumniezo să-l ierte…”, a răspuns femeia, cu mâinile băgate până la coate-n apa caldă cu săpunele. “Să-l ierte Dumniezo”, a răspuns vecina, “c-o fo’ un om tare rău…” Atunci a apărut din casă Aneta, s-o ajute pe mică-sa la spălat, iar când femeia i-a spus că a murit Canciu bătrânul, fata a rămas câteva secunde pe gânduri, murmurând: „Bietul Dorin, o rămas sângur...” Lelea Raveca s-a mai învârtit prin curte, iar dac-a văzut că Zamfira-i ocupată cu spălatul și nu-i prea acordă atenție, și-a amintit dintr-o dată c-a lăsat oala cu fiertură la porci să fiarbă pe sobă și a plecat spre casa ei uitând să mai salute... Aneta s-a uitat după ea zâmbind răutăcios, ca și cum ar fi vrut să-i zică: „Bine c-ai plecat!” după care s-a apucat să frece de zor o față de pernă și se gândea cu bucurie că-n curând trebuia să se libereze din armată Trăienuț. Parcă citindu-i gândurile, mică-sa a-ntrebat-o pe fată dacă a mai scris carte fratele lor mai mare, iar Aneta i-a răspuns că da, va veni de tot acasă în două, trei săptămâni. Atunci Zamfira a zâmbit și a suspinat, amintindu-și de Trăienuț cel bolnăvicios și primii ani după ce l-a născut...
... Aurel avea pe atunci patru ani și ceva, iar Trăienuț era cu doi ani mai mic și avea acea paloare pe care o au copiii bolnăvicioși. Zamfira era tot timpul plânsă, nu mai știa ce să facă cu el. Nu i-a mai dat piept că n-a mai avut, dar a continuat să-i dea micuțului lapte de oaie fiert, dup-aceea nefiert. A încercat și cu lapte de vacă, apoi de capră, chiar și de bivoliță, însă fără nici un rezultat. O nană din sat a sfătuit-o să-ncerce cu lapte de măgăriță, c-ar fi cel mai bun, astfel că bietu’ Ion s-a hotărât să se suie pe bicicletă și să pedaleze cale de trei sate ca s-ajungă la unu’ Pavel care avea două măgărițe. A auzit dumnealui de la alții din sat că omul acela era cioban dar că locuia în sat, avea casă, muiere, copii, iar laptele de la el avea mare căutare. A plecat dis de dimineață pe când muierea și copiii dormeau, cu gând să se-ntoarcă în câteva ceasuri, avea mult de lucru în zilele acelea, trebuia să cosească otava... Și-a pus ceva de mâncare plus o glajă cu apă într-o straiță pe care a atârnat-o după gât ca să aibă mâinile libere și a început să pedaleze liniștit. După primii kilometri în care și-a lăsat gândurile să zboare, a auzit un scrâșnet sec, ca și cum s-ar fi rupt ceva, iar picioarele au continuat să pedaleze în gol câțiva metri. Cu o strângere de inimă s-a uitat în jos deși cunoștea prea bine de unde provine acel sunet, dar totuși spera să nu fie adevărat. Lanțul de la bicicletă lipsea cu desăvârșire, fiind căzut undeva-n spate, prin praful drumului. Ion s-a oprit și a început să înjure, exact asta-i mai lipsea, tocmai când avea cea mai mare nevoie de bicicletă. S-a întors câțiva metri ca să recupereze lanțul rupt, se gândea că poate reușește cumva să-l cârpească, însă una dintre zale era ruptă de tot, așa că... S-a așezat în fund, în praful drumului, continuând să-njure în draci. Abia după ce și-a aprins o țigară și a tras cu nesaț câteva fumuri, s-a ridicat în picioare și a continuat să meargă la pas, pe lângă bicicletă, furios și resemnat în același timp. N-avea de ales, trebuia să-și continuie drumul, deși pe moment s-a gândit să se-ntoarcă acasă să ia calul și căruța sau să se roage de Nicu a lui Țolea să-i împrumute bicicleta lui. Dar ar fi pierdut timp dac-ar fi făcut-o, așa că s-a decis să meargă mai departe. Poate o da Dumnezeu să treacă pe acolo vreun creștin cu căruța ca să facă un pustiu de bine, să-l ia și pe el laolaltă cu bicicleta și să-l ducă unde avea treabă, iar de întors va vedea dumnealui cum o va face...
Primele case ale satului vecin se întrezăreau în zare, soarele doar ce și-a arătat ochii de după dealuri, începând să-ncălzească toate făpturile care s-au trezit laolaltă cu primii zori. Ion își continua drumul cu pasul lui molcom și apăsat, cu ambele mâini pe ghidonul bicicletei, mestecând între dinți un fir de trifoi. La un moment dat s-a gândit să abandoneze bicicleta, s-o ascundă undeva în vreun desiș pentru că nu-i mai era de nici un folos și-l încetinea la mers, urmând s-o recupereze la întoarcere. S-a tot uitat în stânga și în dreapta dar nu a zărit nici un loc în care ar fi putut s-o facă, apoi a dat din mână ca și cum ar fi vrut să alunge acel gând, dacă i-ar fi furat-o careva? Mai bine să meargă mai departe pe lângă ea, chiar dacă ar fi pierdut mai mult timp, fără bicicletă nu s-ar mai fi putut duce la serviciu la gară, plus că nu avea bani pentru una nouă. Căzut pe gânduri, nici n-a auzit undeva în spate un zgomot de căruță și de copite de cal care se apropiau răscolind praful drumului. Când atelajul era la câțiva pași de el, Ion s-a oprit și s-a-ntors curios, să vadă cine urma să vină și nu mare i-a fost mirarea când a văzut o femeie cam de vârsta Zamfirei care ședea pe capra căruței și ținea hățurile. După ce s-a uitat cu atenție la ea, a făcut câțiva pași în direcția ei, întrebând-o mirat: “Florentină, tu ești?” Femeia i-a zâmbit și a tras de hățuri ca să oprească iapa, după care s-a ridicat în picioare și a dat să coboare din căruță. „Zâua bună mă Ioane!” a zis ea fără să-și dezlipească ochii de la bărbatul care stătea oprit la marginea drumului cu mâinile pe ghidonul bicicletei. „Bine te-am regăsât!” a continuat ea cu o voce veselă. „Io-s Florina, nu Florentina...” Atunci Ion a înțeles, iar șuvoiul de amintiri a început să-l năpădească și să i se învălmășească în cap...
... tocmai ce a împlinit șaisprezece primăveri și se-ntorcea acasă-ntr-o seară de vară, a fost după dealuri să cosască otava și se zorea s-ajungă mai repede, avea o foame de lup, iar mică-sa, Marița i-a făgăduit că-l așteaptă cu tocană de pui și mămăligă aburindă. Soarele apunea încet după coama dealului, iar băiatul își vedea de drum, pășind agale cu coasa pe umăr, bucuros c-a terminat de cosit în locul cel mai îndepărtat, de acolo și până-n sat făcea mai bine de o oră. După nici o jumătate de ceas a auzit niște țipete venite de undeva din dreapta lui, din spatele unui desiș de măcieși și soc. S-a oprit, a lăsat jos pe marginea drumului coasa și desaga de pe umăr, după care s-a-ndreptat înspre locul de unde s-au auzit țipetele. Imediat ce s-a apropiat, a tușit scurt ca să-și facă anunțată prezența, iar de după desiș s-a ivit o fată cam de statura lui, cu părul negru ca pana corbului, împletit în două cozi care-i jucau răzlețe pe umeri. Ion s-a oprit, iar ea a zâmbit, rușinată, lăsând ochii-n jos. Avea ochii verzi și un chip plăcut, era roșie-n obraji iar în mână ținea o straiță asemănătoare cu cea a băiatului. El a dat sara bună, nedumerit, iscodind cu privirea împrejurimile, ca și cum vroia să fie sigur că țipătul auzit venea chiar din locul unde se afla. Fata a ridicat ochii din pământ și a-ndrăznit să-l privească, după care i-a răspuns, zicându-i că ea e Florentina a lui Timiu, din satul vecin. Ion a încercat să zâmbească, însă nu a reușit, se simțea încordat și se uita în stânga sau în dreapta ca să înțeleagă totuși de unde a venit acel țipăt. La scurt timp, din spatele desișului de măcieși a apărut o altă fată, leită cu Florentina, avea același păr negru prins în două cozi împletite, doar că zâmbetul-i lumina mai mult fața, iar ochii îi erau căprui. Băiatul a scos un sunet de uimire și de nedumerire, se uita la cele două fete și se întreba-n gândul lui dacă ceea ce vede e aievea sau pur și simplu e doar închipuire, până ce Florentina a pufnit în râs, zicându-i că, cealaltă fată e sora ei geamănă, Florina. Abia atunci Ion a înțeles și a zâmbit cu toată gura, simțind că i se risipește încordarea. A făcut un pas în direcția Florentinei, după care și-a rostit numele, iar fata a dat din cap și s-a așezat pe o moviliță de pământ. Sora ei i-a zâmbit băiatului și a băgat mâna-n straiță de unde a scos o sticlă în care era apă. I-a tras dopul cu dinții, a luat o înghițitură zdravănă, după care s-a șters la gură cu mâneca și i-a dat sticla celeilalte fete. Ion le privea mirat și intrigat deopotrivă, nu înțelegea de unde acel țipăt, până ce și-a luat inima-n dinți și a întrebat-o pe Florina. Fata i-a zâmbit din nou, a deschis gura să-i răspundă, însă Florentina i-a luat-o înainte, povestindu-i că se întorceau acasă și pe drum pe una dintre ele a trecut-o nevoile. S-au îndreptat amândouă înspre pâlcul de măcieși care se zărea în stânga lor, pentru că nu se cădea să-și facă nevoile chiar lângă drum, dac-ar fi trecut cineva pe acolo și ar fi văzut-o? Florina s-a dus în spatele desișului, iar Florentina s-a așezat pe iarbă să-și aștepte sora geamănă. Imediat ce s-a așezat în poziția potrivită, fata a auzit un foșnet venit de undeva din iarba deasă și înaltă din jurul ei. A întins mâna stângă ca să se sprijine și a simțit în palmă o înțepătură ca o arsură, iar țipătul de spaimă și uimire care i-a ieșit pe gură s-a auzit până dincolo de dealurile din spate. Un arici, probabil deranjat din somn, s-a zburlit, scoțându-și țepii și zbughind-o la fugă prin iarba deasă și înaltă. Florina s-a apucat de râs în timp ce-și ridica pantalonii, iar Florentina a apărut lângă sora ei să vadă ce s-a-ntâmplat... “Un arici!” a râs Ion, înveselit, după ce fata și-a terminat povestea. Au continuat să sporovăiască mult timp, Ion a uitat de foame, iar întunericul a coborât pe nesimțite peste ei, amintindu-le că trebuie să plece spre casele lor. Fetele și-au luat rămas bun de la el, se îndreptau în direcția opusă, iar băiatul le-a promis că le va căuta, oricum locuiau doar în satul vecin, la nici trei kilometri distanță...
... femeia a coborât din căruță, zâmbindu-i, iar Ion a rămas pe loc, mirat și surprins în același timp. „Ce mai faci tu, Ioane?” a continuat ea în timp ce se apropia de el. Bărbatul a tresărit și i-a întors zâmbetul: „Apăi mă duceam încolo!” „Șî io tăt încolo mă duc!” a insistat Florina în timp ce se urca înapoi în căruță. „Hai, sui sus, să te duc io!” Abia atunci Ion a zâmbit și i-a mulțumit femeii din tot sufletul, iar după ce a așezat bicicleta în căruță, s-a urcat în față lângă ea, parcă rușinat, așteptând s-o ia din loc. Bucuros nevoie mare, bărbatul a început să-i povestească cum i s-a fost rupt lanțul la bicicletă și se grăbea s-ajungă taman în satul de dincolo de pădure la Pavel ăla cu măgărițele, norocul lui Dumniezo că s-a întâlnit cu ea și l-a luat în căruță, c-altfel... Femeia îl asculta zâmbind și trăgând de hățuri în același timp. După ce Ion a tăcut, ea l-a privit direct în ochi și a început să-i povestească cum că l-au așteptat amândouă surorile să le caute în satul lor așa după cum le-a făgăduit atunci, cu mult timp în urmă, însă el n-a mai făcut-o, dar ele nu s-au supărat, oricum erau prea tineri pe atunci, cine mai ținea seama de făgăduieli? După care a continuat, povestindu-i că imediat după ce a-nceput războiul, Florentina s-a dus infirmieră pe front, că oricum era mai băiețoasă din fire, nicidecum n-au putut s-o oprească cu toată împotrivirea ei și a părinților. A ținut cu tot dinadinsul să plece, vroia să se facă utilă, c-așa era ea, îi plăcea să fie în mijlocul evenimentelor și să ajute pe toată lumea. Ea, Florina a rămas acasă cu bătrânii, avea oroare de sânge, de boli și de gemete, era o fire mai sensibilă și mai delicată, cineva trebuia să-i ajute pe dumnealor la treburile gospodăriei...
Și-au continuat drumul în legănatul moale al căruței, lăsând în urmă satul vecin, Ion nici nu și-a dat seama când au trecut prin el, oare s-au întâlnit cu alți oameni? Le-a dat zâua bună? A zâmbit, era prea absorbit de istorisirea Florinei ca să-și mai amintească acele amănunte, în timp ce femeia continua să-i povestească cu lacrimi în ochi cum că sora ei geamănă s-a prăpădit în timpul unui bombardament al aviației germane... Atunci Ion a întrerupt-o și a prins-o de mână, iar Florentina, surprinsă de gestul bărbatului, a tras de hățuri ca să oprească, calul. El i-a privit ochii înlăcrimați și i-a zis, fără să-i elibereze mâna, cum că războiul a fost o mare pacoste pentru toată lumea, după care a început să-i povestească despre Zamfira lui, cei doi băieți mici de acasă și cei șapte ani petrecuți în lagărul din Uniunea Sovietică. Astfel au rămas opriți la marginea drumului, fiecare depănându-și povestea, în timp ce soarele s-a urcat deja deasupra lor și au continuat să vorbească până ce Ion și-a amintit de ce era acolo și unde trebuia să ajungă...
(VA URMA)

Getuța Z Corbu: Poezia


mi-ar fi plăcut să-i fiu avocat
aș fi putut să-i apăr integritatea, stilul și rima
aș fi purtat-o în cele mai distinse cenacluri
într-o robă de absolvire
/
aș fi pus-o în gura lumii și-aș fi trezit respect și stimă
pe buzele celor care-ar rosti-o
de moarte aș fi salvat-o dintr-un gând sucombat
apoi aș fi trimis-o în lume primenită și nouă
/
mi-ar fi plăcut să-i fiu avocat
să o reprezint la masa rotundă a judecătorilor
care o insultă în mod repetat furându-i dreptul la carte
ea nefiind vinovată decât în mesaj
/
fiindcă e mereu pe drumuri și lipsită de apărare
o îmbracă oricine o întâlnește în cale
aș fi apărat-o în instanță de plagiat
de-aș fi putut să-i fiu avocat.
.
28 06 2017 (Geta Corbu Zecheru)

Nicolae Vălăreanu Sârbu: Ziua cu amiaza de foc


Ne alergam pe poteci printre ierburi înalte,
alunecam și ne scufundam în ele,
părula tău împrumuta mirosul lor copt
de unde priveai ceru cu nori albi, trecători
și nu scoteai nicio șoaptă doar câte un sărut
venit ca un dar să se mire albinele
care lucrau de zor la fiecare floare.
Apoi ziua cu amiaza de foc
ne trimitea la scăldătoarea din râul
cu apele împuținate dar limpezi și curate,
și dincolo de toate mirajul tinereții în fierbere,
mișcarea care ne cotropește simțurile
și pune în retorte razele soarelui peste talazuri.
Mai târziu umbrele după-amiezii și seara peste vii,
turla bisericii cu clopote lucioase de aramă
peste care timpul aluneca cum o corabie boreală
și șoldul tău lipit de mine
era o alternativă din care nu voiam să scap
ca un fluture din destinul său.

Elena Volcinschi: Când mâna ta dezmiardă


Când mâna ta dezmiardă a mea frunte,
Căldura-i de luceferi; ochii s-aprind lumină.
Iar luna ce străluce, făcând noaptea senină
Și-așterne visul lin pe gânduri calde, multe...
De mine când te-apropii, dorința m-amețește
Și ce sfios aluneci prin gesturi tremurate!
,,Cum oare s-ațipim când rătăcim în noapte
Și dăruim iubirii sublimul-nebunește”?
Răcoarea lină a nopții nor blând de adiere,
Ori buzele ce-și ard carminul în suspine,
Nectarul lor curat din florile- alpine
Sunt tresăriri de dor, de tandră mângâiere!
Adună-mă cu drag și de acum înainte
Și vom trăi iubirea de noi doi ocrotită,
,,Cum oare să adorm în ast’ noapte venită
Cu retrăire tandră, doruri împătimite”?
Și totuși, înspre ziuă, somnul șiret mă fură.
Un vis frumos se cerne pe pleoape-ngreunate,
Adorm sub mângâieri cu dorul ce-mă-ncape...
Din somn ce m-a trezit? Sărutul tău pe gură!
(Vol.O ALTĂ TOAMNĂ-2019)

Marin Rada: stampă


Se surpau dinspre nori
anotimpurile
și pământul aducea la chip
cu o monedă săracă
aruncată morții tribut.
Singur bunicul
își trăgea peste umeri livada
cu însemn de corabie.

Eugenia Bucur: Patriotism


Nu am cuvinte alese,
Nici gânduri ce pot reda
Trăirea din suflet,
Privind din zare patria,
Cerul cu lumină tricoloră,
Apele din susur de izvoare,
Florile câmpiilor întinse,
Lacrima codrilor ce doare,
Căzută fără încetare...
Las semn sfânt de drag,
Ce de pământ mă leagă,
Tricolorul nostru sacru,
În care este țara întreagă!

Vasile Culidiuc: Laura și Diana


Ele două împreună în camera de la etaj, fosta cameră de joacă a Dianei, ele două înțepându-se și sărutându-se și înțepându-se iarăși, iar Laura a dezbrăcat-o și a sărutat-o peste tot. A învățat-o cu marfă bună. Laura i-a arătat cum să prăjească smacul. Era tandră. Uitându-se la sânii ei mici, mângâindu-i sfârcurile, sărutând pătimaș, șoptindu-i suav în timp ce Laura băga acul. Spunându-i Așa, iubito, o să te facă fericită, futu-i
Dându-i pantalonii jos Laurei și îngenunchind lângă ea pe podea se simțea pierdută
Laura a spus N-ai făcut-o cu o femeie, se vede, nu te rușina. Se lăsa pe spate înapoi pe pat. Diana a spus Hai, vino. Și a tras-o ferm spre ea. Diana a spus Dacă vine Dan, ce facem? Laura chicotea, nu-i păsa, în pizda mă-sii
Ușa trebuia întotdeauna să fie închisă. Nu trebuia să le vadă. Amândouă întinse pe pat împreună, goale, mângâindu-se una pe alta. Laura își făcea vânt cu revista 'Magazin istoric'. Ascultau Vivaldi și se penetrau
Am stat vreo trei ani la soră-mea, Geanina, a spus Laura. S-a măritat cu Relu, un nebun slăbănog și înalt. În prima seară s-a afumat și a început să mă pipăie cu nerușinare
Acum ascultau Haydn. N-o înțeleg pe Daniela, a spus Laura, e frumoasă, are bani, haine frumoase și plătește bărbații s-o reguleze, futu-i
Și? întrebă Diana. Și? întrebă și Laura. Au fumat un Kent. Laura a spus Soră-mea a încercat să-l potolească, toată noaptea a futut-o. Gemea și mieuna ca o pisică. Laura era obscenă și frumoasă
Scoase alt disc de vinil, Tchaikovsky
Ronțăiau cartofi prăjiți și beau bere, Amstel. Diana adora berea Amstel, un obicei luat de la un fost iubit
Laura a spus A treia seară a venit matol și ne-a făcut clătite cu dulceață de cireșe amare. Zicea: Mâncați, o să aveți o seară de neuitat, pizdelor. Ne-a dat metadonă și pe la doisprezece și-a scos scula din pantalon, futu-i. Era atât de mare
Diana a pus Mozart la pick-up și a adus câteva cutii de bere Amstel
Zii, a zis Diana. Tremuri de nerăbdare, a zis Laura. De fapt, am intrat deja în joc, a zis Diana și
Laura înghiți o gură bună de bere. Ea a spus Are o sculă mare Relu. Văzând că fac figuri m-a pocnit și mi-a zis: O vezi, te fut în cur de-ți dar mucii. Ne-a siluit toată noaptea. Era nesătul. Are priapism. Denumirea vine de la zeul Priapus, zeu grec al fertilității. A luat o gură de bere. Ea a spus Nu prăjim o bilă de smac și scoase lingura și bricheta
Diana era expertă și acul intra mișto. Smacul trecea ușor din seringă în venă, futu-i
Laura a spus Suntem două curve. Diana, cu ochii închiși și zâmbind, a spus Nefutută. A deschis ochii
Laura a spus Relu a futut toate femeile din cartier. Mă regula și pe mine când avea chef. Și acum îmi amintesc cum mă penetra cu mădularul lui mare și nesătul. Geanina nu-l putea sătura și venirea mea a fost mană cerească. Mi-a zis că înainte de a veni la ea, de a sta la ea, își aducea o prietenă și Relu le penetra bucuros, futu-i
Și cum a fost cu Relu. Doamne! Mi-a plăcut să văd de ce e capabil corpul meu, o dată, de două ori, în fiecare seară
Așezându-se pe pat, aproape prăbușindu-se pe pat, o trăgea pe Diana zicându-i Ia vino tu încoace, iubito și creierul lor făcea bip bip bip. Smacul lucra bine

Dogaru Adi: Să nu te pui cu mine!


(Pentru tine trădătorule!)
Să nu te pui cu mine, eu am muncit cu trudă
Nu m-am vândut ca tine!Nu sunt ca tine iudă!
Eu mă înec în lacrimi, rugându-mă la sfinți
Tu nu mai ai onoare,ai dat-o pe arginți!
Să nu te pui cu mine, noi nu suntem de-o seamă
Tu ți-ai vândut părinții!Eu încă am o mamă!
Eu încă imi fac cruce,pios eu mă închin
În timp ce tu ești diavol, tu nu mai ești creștin!
Să nu te pui cu mine, de lanțuri nu mi-e frică
Eu voi isca scânteia, ce țara o ridică!
Noi nu avem ce pierde, suntem săraci și goi
Iar voi ce vindeți țara vă vindeți și-ntre voi!
Tu poți să-ți pierzi puterea și titlul, și trufia...
Și poți sfârși în chinuri, dacă-mi stârnești mânia!
Eu chiar nu am ce pierde, tu nu imi ești stăpân
Deja sunt o nălucă,cu spirit de român!
Să nu te pui cu mine, că o să vină ceasul
Când va cânta prohodul, serbându-ți parastasul!
Să nu te pui cu mine atâta lucru-ți zic
Că eu nu am ce pierde, fiindcă nu am nimic!

Vasile Ionac: Viețare


Mi s-a dus venirea, dus,
Cu o viață mai în sus
Și-au rămas nădejdile
Să-mi încâte serile.
Și-a venit, dar n-a sosit
Vremea vremii de iubit,
În căruțele cu flori
Doldora de sărbători.
De-a veni, de n-a veni,
Doamna,-n felul meu de-a fi,
Eu m-oi cocori să zbor
Până-n somnul viselor.
Nu e drept tot ce vedem,
Nu-i nici faptă ce putem
Și ne piere urma-n pași
Precum zeru-n gând la caș.
Cu o viață mai dinjos,
Pe un rât verde, frumos,
Plânge parc-o miorea
Că n-am avut turma mea.
(28 cireșar 2020, Căpâlna)

Gabriela-Maria Ionescu: Povestea lor, cu gust de pere coapte


Sabin Albu își pierduse prietena și iubita în grozăvia numită generic Colectiv. Ruxandra era studentă la Școala de televiziune Tudor Vornicu, la clasa de regie film și editare imagine. Își dorea din tot sufletul să facă televiziune, era visul ei de aur și nimic nu o putea opri. Nu au oprit-o rugămințile lui de a nu se duce, în seara aceea fatală, la concertul cu sfârșit apocaliptic în flăcări. El lucra în acea noapte și nu a putut-o însoți, ea însă planificase să meargă cu niște colegi de grupă. Voia să facă fotografii multe pe care să le introducă apoi ca pe o știre în proiectul lor comun de final de semestru. Profesorul îndrumător a fost de acord, considerând că este o idee chiar bună. Numai că moartea pândea din umbră și a luat-o, nedrept și neașteptat. A fost călcată în picioare de către tinerii isterizați și arși de buretele incandescent ce se scurgea de sus peste ei, otravindu-le plămânii cu gazele toxice și topindu-le carnea, părul, hainele…
Au trecut mai bine de doi ani și Sabin nu și-a revenit complet de la acest teribil incident. Încă o vedea în sicriul de tablă închis, știind că a fost imposibil să o mai recunoască cineva, trupul ei minunat fiindu-i strivit și ars în proporție de 80%. Noroc cu aparatul de fotografiat, care nu s-a topit decât parțial și a fost recunoscut de către tatăl ei, care i-l și cumpărase. Nu a ars nici cardul de memorie, iar imaginile surprinse de ea din apropierea scenei a fost folosite, ca un omagiu post-mortem, la emisiunile de știri.
El își amintea cu mare drag cum o cunoscuse în piață, unde au întins amândoi mâna în același timp spre cea mai mare și coaptă pară de pe tarabă. El, politicos, a vrut să o ia ea, ea s-a simțit datoare să o împartă, căci el o plătise până la urmă. Au găsit un robinet unde au spălat fructul dorit de amândoi și au mușcat pe rând din el în timp ce lichidul deosebit de dulce li se scurgea pe buze și pe mâini. S-au spălat apoi împreună, la același robinet cu apă rece chiar acolo în piață, ea a scos un pachet de șervețele de s-au șters. Au făcut cunoștință și au vorbit pe rând fiecare despre visele lor. Au continuat să se vadă la piața de legume și fructe unde veneau în fiecare zi să cumpere pere, dar și alte legume sau fructe.
După două luni s-au mutat împreună într-o garsonieră și de atunci au fost nedespărțiți. Un an și o lună a durat această frumoasă poveste a lor, doar că destinul a oprit totul când lucrurile chiar mergeau bine și se îndreptau spre o posibilă apropiată căsătorie.
Moartea ei și a celor doi colegi de grupă a produs un haos de durere în familiile lor. Ca și în cazul celorlalte victime, prietenii colegii și profesorii, dar mai ales cei apropiați, rudele de sânge au fost devastați și au rămas neconsolați .
De câtva timp, Sabin vine dimineața să ia micul dejun și cafeaua într-o cafenea cu nume franțuzesc. Locuiește în aceeași garsonieră pe care a împărțit-o cu ea, cu Ruxandra, în timp le-a înapoiat părinților ei, majoritatea lucrurilor ei personale, păstrându-i însă o parte dintre fotografii, o periuță de dinți și o pijama în care ea dormea de obicei. Uneori la culcare pune și pijamaua ei alături să îi fie aproape. Nu exista zi să nu cumpere în memoria ei o pară măcar, chit că umbla iarna mai ales prin toate magazinele până când găsea măcar una .
Deseori pregătește două farfurioare în care pune jumătățile de fruct spălat, mâncă întâi jumătatea lui, apoi pe îndelete și pe a ei. Trece și pe la părinții ei, măcar o dată la două săptămâni și merg împreună la mormântul ei, să ducă flori și candele. Crucea albă de marmură are postată cea mai frumoasă fotografie în care ea tocmai ce terminase liceul și era foarte bucuroasă că luase note foarte bune la bacalaureat.
Nu a uitat-o și încă visează cum ar fi viața lor împreună, în prezent.
PENTRU EL, IUBIREA ARE ÎNCĂ GUST DE PERE GALBENE !

Alin Claudiu Baciu: Rugă personală


(Al XVI-lea meu CÂNT)
Despică-mi ființa și Fă din mine chip de lut
Să fiu făcut din nou din apă și pământ
Să simt suflarea vieții să fiu la început
Din mână Ta de Zeu Fă frumos din urât
Să-mi dai lumină ochilor și lacrimi să Te plâng
Să simt aer în piept și să respir din Cer
Să-mi Dai și simț în deget în brațe să Te strâng
Să-mi Dai durere-n trup iubire nu Îți cer
Și pasul în picior să pot să Te urmez
Și minte dă-mi senină să n-am gând necurat
Și Dă-mi și grai pe buze să Te slăvesc în crez
Mai cer un singur lucru un suflet nepătat
Și de n-o fi să merit nici unul dintre ele
Umil mă Fă să fiu să n-am pic de mândrie
Lumină să mă Faci să fiu pierdut în stele
De-mi Vei întinde o mâna voi crede cu tărie.
(Sfîntu).

Atila Racz: călătorul

când sunetele devin cuvinte
tulburările devin cuvinte
când cuvintele sunt ca niște urme
ce leagă gândurile de suflet
vei fi
vei fi poezie
când ne vom întâlni la capătul drumului
sunt sigur că vom petrece
ne v-a lua primăvara din iarnă
căldura din frigul morții
iubirea din ură
sunt sigur
că vom sta la aceiasi masă
rostindu-ne
ca acel fir de ploaie ce curge
pe fereastră
și-n care o să vezi cerul
o să vezi cum se înnoptează
cum vin acele vise prin care

Dumitru Ichim: versuri


Niciodată lângă este,
Totdeauna lângă oare,
Eu alt eu de lângă mine
Așezatu-mi-a ulcioare.
Dincolo mă ispitește,
Cestălalt nici nu mă știe,
Cine mi te-a pus în față
Braț contrar de terezie.
Și sunt doi care se luptă,
Eu cu eu, mine cu mine,
Mă privesc într-o oglindă
Și salut: Mulți ani, străine!

AUTOPORTRET ÎN CĂRBUNE NESTINS
Niciodată lângă este,
Totdeauna lângă oare,
Eu alt eu de lângă mine
Așezatu-mi-a ulcioare.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Dincolo mă ispitește,
Cestălalt nici nu mă știe,
Cine mi te-a pus în față
Braț contrar de terezie.
Și sunt doi care se luptă,
Eu cu eu, mine cu mine,
Mă privesc într-o oglindă
Și salut: Mulți ani, străine!
Kitchener, Ontario
(din cartea: Șarpele de Aramă)

Pasat Carmen: Clepsidre


Între clepsidra mea
și clepsidra ta
agonizează două singurătăți...
Nicio ninsoare de vorbe,
o virgulă doar pune geana lunii
între cuvinte,
dar tălpile nu ating
niciun fir de iarbă pe cărarea dintre noi,
nicio nădejde despuiată de îndoieli
nu deschide orizonturi.
Zațul nopților
ne adună gândurile, obosindu-ne,
iar în zori speranța
dansează din nou
ca o libelulă albastră,
mută și nevinovată
în roua unei chemări...
Doar pânza de păianjen
spânzurată între clepsidra ta și a mea
se lasă destrămată în bătaia vântului
ca timpul iubirii noastre.

Dani Anton:***


Spre dimineață am visat că mă plimbam printr-un loc familiar, binecunoscut, unde, cândva mai fusesem acolo; cutreieram un bulevard aglomerat de lume, forfotă, dughene, arome și mult zgomot. În aer plutea expectativa, adulmecam apropierea iminentă a ceva sau a cuiva, însă mă lăsam în voia simțurilor, undeva mintea mă îndemna să nu mai am nicio așteptare, în timp ce, inima galopa frenetic.
“- Dacă nu ieși în întâmpinare, dacă nu ești predispusă, niciodată, nimic nu vine de la sine”, îmi șoptea una dintre multele voci pe care încercam să le silențiez sistematic cu scopul de a mă feri de viață.
“- Dar eu trăiesc”, i-am răspuns.
“Uită-te la toți acești oameni cum aleargă bezmetici care încotro, nu se privesc, doar alunecă prin timp. Fugăresc iubirea în ideea că iubesc, tocmai pentru că se îndepărtează unii de ceilalți în perfecte izolatoare, iluzii create tot de ei ca să își piardă identitatea”.
Îmi ard ochii când îi observ, celule mi se amestecă cu ale lor, ne contopim ca mai apoi să ne respingem și sfârșesc tot în singurătatea primordială. Oare, asta e tot, aici și acum?”
M-am scuturat ca după un somn greu și parcă din altă lume, deși nu dormisem nicio clipă, alături de un bărbat, în mijlocul zgomotului asurzitor, privind doi ochi arzători și buzele nemișcate care îmi șopteau cuvinte pe care încercam să le silențiez sistematic cu scopul de a nu mă lăsa să cad.
“Vreau să te iubesc!” am mai citit pe chipul lui înainte să mă scufund cu adevărat în vis.
(19 iunie 2020)

Maria Podari: Ca loc de refugiu al cârmei


...tot mai aproape rostogolirile
parte înfrigurările mâinilor
parte tăcere până la gât în asfalt
mai pune
și lacrima celuilalt ochi
în desfășurarea rostirii
tulburării
ca loc de refugiu al cârmei
unde depărtările în largul ecoului
de nu mă uita al niciunde(lui)
cu un ochi mai puțin
ne revin...

Daniel Corbu: Rîul ce trece prin inima mea


Să vină seara.
Aşteptarea să limpezească noi vînători
de cuvinte vînători cu ogari alergînd.
Tac. Uneori semăn cu refugiile
îmi înghesui singurătatea-n oglinzi
                                                (nici o victorie)
cineva mă ademeneşte cu vorbe ca monezile
fierbinţi
mamă nu e moartea
trecem fiecare cu o altă icoană în mîini
roua deconspiră sigiliile luna
descuie toate uşile
îţi mai aminteşti rîul ce trece prin inima mea
mamă de cînd mă ştiu adorm cu mîinile goale
ce să fac
exist şi eu ce subţire mi-i umbra.

Nela Talabă: Strigăt în răsărit


Hei, e cineva de partea aceasta a lumii?
Nu rãspunde nimeni?
Nu vã fierbe în vene rãsãritul?
Priviţi cum trec prin faţa voastrã,
îmbãtate de luminã,
marea cu pescãruşii de spumã,
munţii, cerul, copacii îndrãgostiţi!
Unde vã e mirarea?
Mã chinui sã trezesc în voi aripa privirii
şi-arcuşul inimii.
Cu adâncurile mele vã izvorãsc lumina,
cu-adâncurile mele vã regãsesc mereu,
dar voi tãceţi
şi faceţi clipa sã plângã
cu lacrimi amare de lut.
Tãcerea voastrã înalţã ziduri negre.
Şi când te gândeşti cã o privire, un sunet, o mângâiere
ar dãrâma toate zidurile de tãcere dintre noi!
Ar desfereca ploaia albastrã
care ne-ar aduna pe toţi,
copiii pierduţi ai lumii,
sub aripã, ca o mamã iubitoare,
în fabuloasa Ţarã de Nicãieri.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10