SONETOTERAPIE 116
Aş nimeri cu ochi închişi cărarea.
Străjeri trufaşi de arbori scriu conturul
Înaltului ce-a despicat azurul
Şi mi-a-nvelit în straie verzi visarea
Mă plec mereu să-i potrivesc condurul
Pădurii-n care-mi fac ades intrarea,
Iar ea îmi dă mărinimos iertarea
Strângând în jurul patimilor şnurul.
Cetatea-şi suie ziduri în tăcere,
Să le măsor cu pasu-n dimineţi.
Potecile sunt sângerânde-artere
Pe care calcă-nfriguraţi drumeţi.
Braşovul vechi, trezit de-o adiere,
Azvârle-n trupul muntelui săgeţi.
("Ferestre în cetate, Sonete 4", Arania, 2008)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu