Doina Filip Pavel: Suflet de poet

Ca o mănăstire- n munte
Cu picioare lungi de iarbă,
o să- mi fac din apă, punte
Și din cioburi verzi, o salbă.

S-ar putea să fie ceață
și o rătăcire-n ploi,
La o margine de viață
când ajungem amândoi.

S-ar putea să-ți scriu pe frunză
despre Norduri , mai la Sud,
Să îți desenez pe pânză
fluturi albi cu părul ud...

Respirând pe brațe stele,
Peste vara violet
Ce păcate să mai spele
Bietul suflet de poet?