Silvia Bodea Salajan: Aripi inutile

Vine o vreme când ne privim în ochi
și ne rugăm pentru o încă lumină
când lăsăm în urmă trecutul
în care-au căzut tronuri
înghițite de apele unui potop necheltuit
în care-au ars nădejdile în locuințele lor
când torțele vulcanilor
consumați în disperarea unui incendiu universal
poartă în ochii ascunși
cenușa iubirilor toate
vine o vreme
poate că a și venit
când cenușa viperelor
înghesuite -n cuvânt
ne bântuie tristețile cu nefirescul veșmânt
al respirației nopților
în aerul încremenit al ceasornicului
nisipul irosit
se-așază în locul inimii
în timp ce catargele vremii
cad peste lutul nears
strivindu-l cu cea din urmă chemare
de-acum
aripile coborâte în bernă
au devenit inutile