Lilioara Macovei: Când m-am reîntâlnit

când m-am reîntâlnit cu absența privirilor
de rece lut
de rece statuie
mi se deschideau răni nesătule de mine
intrarea mea în întrebări era maiestoasă
pierzându-mă în descifrări
anihilându-mi apoi răsuflarea
contopindu-mă cu întristarea
am încercat să merg spre un refugiu
dar mi-am strivit pașii
de răsărituri buimace de atâta așteptare
credeam că aroganța era un scut
al lașului răzbunător
dar alchimistul prefăcea lumea
în bucățele manipulante
și nimeni nu vedea dezastrul
pierdusem atâta timp
și viața era mai săracă
oaza de împăcare era împânzită
de hărăzite încălceli
cineva mă plăcuse
cineva m-a desperecheat
de unghia roasă de carne
de cordul înecat în aritmii
de tresărit infirm de maci
azi o să pun din nou mâna pe răsărit
(amintirile sunt de vină)