De mi-ar rămâne paşii pe nisip, sub valul ultimelor mângâieri,
Nu ai uita pe unde să mai treci, să mă îmbraci, iubite, în tăceri..
Nu vreau să-mi cânţi şi nici să îmi declari, ca un Romeo, jurăminte-n prag,
Am eu poeme de adânc regret, ca în tristeţea mea să te atrag.
Nu ai uita pe unde să mai treci, să mă îmbraci, iubite, în tăceri..
Nu vreau să-mi cânţi şi nici să îmi declari, ca un Romeo, jurăminte-n prag,
Am eu poeme de adânc regret, ca în tristeţea mea să te atrag.
Şi n-ai să poţi din mreje să mai fugi, am braţele, liane-n spic de-alean
Şi pentru zei şi lupi cu foamea-n colţi şi pentru tine, simplu pământean...
Chemările din irişi violeţi, sunt vrăji cu incantaţii de sacral,
În care te-adâncesc în trupul meu, neînţeles şi chiar paradoxal.
Şi pentru zei şi lupi cu foamea-n colţi şi pentru tine, simplu pământean...
Chemările din irişi violeţi, sunt vrăji cu incantaţii de sacral,
În care te-adâncesc în trupul meu, neînţeles şi chiar paradoxal.
Totemul legendar de inorog, nu te ajută, zid să mai ridici
Între dorinţa vie ca un drog şi teama c-ai putea se te dezici
De ce-ai promis, când mai eram în doi, într-o lagună-a ultimelor mări,
În care învăţam pe un abac, să nu rămânem, viselor, datori.
Între dorinţa vie ca un drog şi teama c-ai putea se te dezici
De ce-ai promis, când mai eram în doi, într-o lagună-a ultimelor mări,
În care învăţam pe un abac, să nu rămânem, viselor, datori.
Adu-ţi aminte alfabetul meu, în care te-am inclus vocală-n grai,
Ca altă scriere, să nu mai ştii şi doar pe mine-n minte să mă ai!
Azi scrijelesc consoane pe cetăţi, prin care bântuie fantomele din noi
Şi de-aş putea să te învii din morţi, ţi-aş da, poemul vieţii înapoi...
22. 07.2020
Ca altă scriere, să nu mai ştii şi doar pe mine-n minte să mă ai!
Azi scrijelesc consoane pe cetăţi, prin care bântuie fantomele din noi
Şi de-aş putea să te învii din morţi, ţi-aş da, poemul vieţii înapoi...
22. 07.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu