Noi nu trăim și nu murim zadarnic,
Luptăm pentru speranță zi de zi.
De ne răniți, veți regreta amarnic!
Noi pe pământ, mereu vom dăinui.
Că nu luptăm și nu trudim aiurea,
Și nu uităm de ce suntem pe-acest pământ.
Am înțeles cândva, că doar iubirea
Ce ne-a legat pe toți, e singurul cuvânt.
Noi nu visăm și nu sperăm degeaba,
Și nu înaintăm așa, neștiutori.
Vom ști mereu cum să ne facem treaba.
Prin fapte vom rămâne, în veci, nemuritori.
Noi nu trăim și nu murim zadarnic
Și nu călcăm pe drumuri neștiute.
De vă-ndoiți, vă înșelați amarnic.
Avem puteri și forțe nevăzute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu