Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Grupul: Zbor spre înălțimi

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer şi pasăre, text care spune „ZBOR SPRE ÎNĂLȚIMI.”
Administrator grup: Camelia Bot

Gheorghe Ungureanu 

Mă-ntreb

Mie poți să-mi spui ce nu știi despre tine,
Poti să repeți la nesfârșit ce simți,
Poți să-mi ascunzi apusul din coline,
Dar n-ai să poți trăda sau să mă minți.

Tu n-ai putea să-mi spui fără să plângi
Ce simți cu-adevărat când ești departe,
Și toate într-un suflet ți le strângi
De parcă ai juca norocul pe o carte.

Mă-ntreb prin câte rele vom mai trece,
Câte furtuni ne vor uda, în loc de ploi,
De ce în toamnă palma ta e rece
Și cât ne vom privi cu ochi străini și goi?

Mie poți să-mi spui ce-ți-amintești de mine,
Poți să trăiești cât vrei la mine-n trup.
În carnea mea zidește-te pe tine,
Iar sufletul, mă lasă-n două, să îl rup.


Daniela Konovală 

Ca o floare fără timp...
Mi-am legat cu lună rana clipelor din amintiri
Am strâns noduri de albastru peste fostele iubiri
Și-am pus gând curat la poartă să vegheze noul drum,
În opaițe de ceară am pus miere peste scrum.

Haină nouă, primenită peste trupul încercat
În cântare iscusită inima mi-am îmbrăcat,
Dorul mi-am adus acasă din pustiul cu noroi...
I-am spalat cu rouă talpa cea trudită în nevoi.

Am aprins lumina serii la fereastra dinspre drum
Si-am pus gând de Lună nouă într-al stelelor cătun
Să-mi arate calea dreaptă spre iubirea fără nod,
Fără piedici inventate, fără teamă de norod.

Om în trup asemeni mie, aripi simple strălucind,
Dragoste în cuib de miere, ca o floare fără timp.


Aurelia Oancă

Este un rai

Comori ascunde-ntre cuvinte,
Tezaur sfânt în rădăcini,
Ascultă deci, și ține minte
Suntem, vom fi în veci români!

Mai dulce este decât mierea
Când limba noastră o rostim,
Dar de-o blamezi, va fi ca fierea
Și ține minte, de-o iubim

Ea ne va arăta cuprinsul
Din graiul sfânt și strămoșesc,
În ea te liniștește plânsul,
În ea poți spune „Te iubesc!”

În limba noastră românească
Există un cuvânt ce-i greu,
Să-l duci în suflet și să crească,
Acesta este dorul meu.

Și nu se mai găsește-n lume
Cuvântul dor, ca-n limba noastră,
El prinde-n el și trup, și nume,
Și e și casă, și fereastră.

E dulce și melodioasă,
Este lumina ce-am văzut,
Este un rai și prima casă
În care ești și te-ai născut!

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10