Ionuț Caragea: Cod roșu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?
tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătății?
tu ştii că Moartea
își ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?
tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?
tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?
tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
și oceanele lumii?
tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?
tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?
tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?
tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?
tu ştii că și pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?
tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?
tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?
tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?
tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?
tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?
tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?
tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?
tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?
tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?
tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?
tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?
tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?
tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?
tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furișează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?
tu ştii că inima mea
își plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?
tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?
tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?
tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?
tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?
tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?
tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?
tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?
tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?
tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?
tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?
tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?
tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?
tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?
tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?
tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?
tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?
tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?
tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?
tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?
tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?
tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?
tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?
tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?
tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?
tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis in inima mea
închisoare de maci?
tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?
tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?
spune-mi,
tu ştii?
Ionuţ Caragea, 3 septembrie 2020