Viorica Crecan: Vântul...

Vântule vii de departe,
Ia-mi tu supărarea toată
Că pe mine greu m-apasă
Și plâng singură în casă.

N-am la cine scoate-o vorbă,
Aștept copii să vină
Să îmi spună o vorbă bună
Și pe ei să-i fac să râdă.

Nu vreau ca ei să mă vadă,
Că plâng și sunt supărată
Să mă vadă fericită
Și le spun că nu am nimică.

Poate ei o să mă creadă
Nu vreau să le fiu povară
Bucurie ei să aibă,
Ca și ei au multă treabă.

Vin-o vântule în dată
Inima tu mi-o descarcă,
Pe mine mă ușurează
Tristețea mi-o îndepărtează.

Nu mă supăr fă-i o groapă
Și pe mine mă descarcă.
Du-o departe de casă
De acolo să nu mai iasă.