pustiu de frunze moarte prin grădini
dansează diabolic cu un vânt
stârnit nebun din cer printre ciulini
Din când în când venind din temporar
se-aud strident croncănituri de ciori
ca-ntr-un cortegiu lung şi funerar
jucat în crâng de nişte bieţi actori
Un câine latră-n noapte-a disperare
lângă o moară veche părăsită
iar clipele ce curg apăsătoare
sporesc mereu o tragică ispită
E totul cenuşiu în strâmte spaţii
apusul zilei sfâşie lumina
sub spectrul din împărăţia nopţii
se lasă peste suflete cortina
Printre norii groşi şi negrii luna
nu aduce-n inimi liniştirea
ci amplifică nespus furtuna
impăienjenind strident gândirea
Şi ca tot ce mişcă să rămâie
un pustiu adânc de toamnă sumbră
ţipă trist în noaptea cea târzie
o ciovică dintr-un colţ de umbră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu