Mioara Manoilă: Când cheia dintre lumi se răsucește

Se pierde-n fum livada cu măslini
Şi cu blândețe, îmi pansează dorul.
O primăvară-mi râde-n rădăcini
Şi-mi cuibăreşte în bagaj, decorul.

Un dor nebun se cațără pe-un zid,
Iar ochii unui sfânt dintr-o icoană,
Se-aprind pe-o lumânare pâlpâind,
Ce arde într-o lacrimă de mamă.

Portul mai zace pe sub geana mării,
Aşteaptă nava adormită-n radă.
Emoții trec prin nodul ezitării,
De pe un chei, ce-nchide-o acoladā.

Fereastra dintre vămi este deschisă,
Iar ceasul, dintr-o dată se opreşte.
Păşesc timid, spre steaua reaprinsă,
Când cheia dintre lumi se răsuceşte.

Timpul îmbracă straie de argint
Şi-nchide depărtarea-n colivie,
Aruncă-n mare cupa cu absint
Şi pleacă şchiopătând, spre veşnicie.

Cât de departe eşti, ultimă vamă?
Că vreau să ard, pe-o lacrimă de mamă.

Vaile Ionac:***

îți sunt dator cu amintiri uitate
(Dator îți e și cântecul promis).
Și frigul poate fi o nuditate
Când cerul e spre nesfârșire-nchis.
N-am mai ajuns să construiesc cetate,
Căci ne-am ascuns în ceață vechiul vis;
Chiar nu-nțeleg ce-i aia libertate
Când drumul tace sub atâta nins.
Crezând mereu că orice nu se poate,
M-au declarat speranțele învins.
Nu sunt cărări în față, iar în spate
Tot zațul vremii e de neatins.
Trăim și respirăm printre rapoarte
Fără să știm de cine am depins.

Flori de suflet: Poeți români contemporani

     Flori de suflet                                            

Virgil Diaconu

Gheorghe Grigurcu

Daniel Corbu

Ionuț Caragea

                                                                         

 Virgil DIACONU                 

Acasă                                                                                                         

Cineva îmi bate la uşă. Câmpia! Tocmai câmpia,
sosită de departe şi în cămaşa ei subţire: de flori.
Câmpia cu depărtare cu tot, cu greieri cu tot.

Cineva îmi bate la uşă. Vuietul! –
Pădurea îmbrăcată în verde şi purtând pe cap
toate cuiburile şi toate cântecele păsărilor.

– Să intre! – le strig străjilor mele,
deşi toată suflarea este trecută deja de strigătul meu,
de străjile şi vămile mele.

Eu le primesc pe toate în inima mea, în scriptorium.
Pe toate, de parcă aş fi cetatea Ierihonului,
dimineaţa, când îşi deschide porţile.
De parcă aş fi Noe, care îşi însămânţează corabia.

– Să intre! – le strig străjilor,
şi făpturile Domnului îşi află toate locul în mine,
în celulele mele.
Femei de umbră foşnesc printre ierburi,
lumina trandafirului urcă muntele.
Şi iubita îşi ridică în înalt cocorii.

Da, eu îmi deschid inima pentru toată lucrarea.
Şi îl aduc pe Domnul în sufletul meu, frunză cu frunză.
Şi pasăre cu pasăre îl aduc pe Domnul acasă. Val cu val.
Acasă, în sufletul meu, unde i-am pregătit tot ce îi trebuie:
cireşe pe masă şi apă curată în cană.
Până şi cuiburile i le-am lăsat tot lui:
să petreacă cu păsările dacă nu s-a săturat de clinchetele lor.

Numai fratele Ioan bate în porţi cu Apocalipsa lui!
Cu capul îngropat în nălucile sale,
el vede peste tot numai foc şi pucioasă.
Şi cum deschide gura să vorbească,
iată că se face întuneric pe tot întinsul.

Da, uneori aud în el strigătul bufniţei… Strigătul morţilor…
Uneori văd în el umbrele morţilor şi îl dau afară din Grădină.
Cu hârcile lui cu tot îl dau afară,
pentru ca Domnul să se plimbe mai departe netulburat
printre ierburi şi greieri; prin Grădina înflorită în mine.
Pentru ca Domnul să rămână şi în seara aceasta cu mine la cină.
Şi să ridice din ţărână cetatea Ierihonului
prăbuşită în celulele mele.

Desigur, îmi voi petrece şi primăvara aceasta în cuiburi,
aşteptând ca vrăbiile să înflorească în văzduh.
Aşteptând ca floarea de cais să pună pe fugă
fiara care se plimbă pe cer: întunericul.

Vezi, copilăria surpă întotdeauna
podul dintre verdele ierbii şi câmpul cenuşii cu clinchetele ei.
Ea păzeşte cu sabia ei de lemn porţile Cetăţii Ciulin
şi nu mă lasă să intru. Copilăria nu mă lasă să intru-n cetate,
cum stau de vorbă cu gâzele care vin din pământ.

Cum stau de vorbă cu fraţii şi surorile mele
care vin din pământ. Fraţi şi surori,
de la care am deprins, în ultima vreme, întunericul.
Toate, rude ale mele mai vechi care vor să-mi vorbească.
Ce mai aveţi să îmi spuneţi, întunecatelor?
Ce mai aveţi să îmi spuneţi?

Altfel, eu mai bat şi acum cu pumnii în pieptul copacului –
şi copacul nu se deschide;
bat cu pumnii-n pământ – şi pământul nu…

Gheorghe GRIGURCU        

Orice oricît

Orice oricît aş spune asta e Poezia
asta e Poezia urcată-n castan
rotindu-se asemenea coroanei lui
coroana lui rotindu-se asemenea Soarelui
din care-atîrnă franjuri de vegetaţie
ca dintr-o faţă de masă bătrînească
orice oricît aş spune
asta e Poezia ca o floare de gura leului
căscată la poalele castanului
gata a sfîşia priveliştea a o devora liniştit
în timp ce razele primelor stele se-nfig
cu sîrguinţă-n textura gazonului
cum a unui covor uzat pus la uscat.

Daniel CORBU                     

Codicele singurătăţii

Tot admirând zeii altora
am uitat propria mitologie.
E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb.
Cu pioni căzuţi în primele rânduri
ca avangardiștii împăratului Napoleon.
Pe tabla imensă
se-amestecă-n noapte regina cu nebunii
iar regele se cere impetuos apărat.
Cu fiecare mutare se schimbă ceva
și nu se schimbă nimic în ordinea lumii
și parcă-n această noapte codicele singurătăţii îl scriu.
Se-ndepărtează de mine regina. Se pierde.
Afară-i tot noapte. NIMIC
NU POATE ÎNLOCUI O REGINĂ PIERDUTĂ
IAR UN REGE SINGUR
E CA O CETATE PĂRĂSITĂ.
Joc șah într-o cameră goală.
Șah orb.
Și parcă-n această noapte
codicele singurătăţii îl scriu.

Ionuț CARAGEA                 

Timpul

Viclean este Timpul ce tace și face,
Pe toți ne unește, pe toți ne desface,
Noi suntem cu toții secundele sale
Ieșite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrănește,
El ia ce dorește, nicicând nu cerșește,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulți ce așteaptă,

Iubit este Timpul de mintea-nțeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când mușcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

   Flori de suflet: Poeți români contemporani   

Ionuț Pande: îndrăgostiri

Peste noapte, aruncată Luna,

Ca o pată de neobrăzare,
Printre neguri tremurând lumina,
Când din lujeri se trezesc fecioare.

Goale, albe și cu visul mire,
Își ascund sub sâni poftiri nebune,
Raze lunecă în aromire,
Peste trupul lor de mătăciune.

Fragedă, cu ochii ei de aur,
Se-nfășoară Luna-n văl de stele;
Printre ramuri, ciripind un graur:
-Uite, vrea cu mine să te-nșele!

Nu-i nimica, pasăre de sfadă,
Dintre tainele privirii mele,
Stau in brațe-n parfumări să-mi cadă
Ghiocei, brândușe, albăstrele!

La fereastra nopților de liniști,
Ochii mei în depărtare cată,
Dragi îmi sunteți, florilor de siliști,
Dar mai dragă Luna pe corlată!

Petruța Niță: Poezii

(des)cântec

când sărutul ți se rătăcește
şi mi se stinge-n în carne
până-n rădăcinile fricii
să nu te pierd
să-mi cureți oasele de alb
pătrunzând în pielea mea de femeie îndrăgostită
să-ți fiu cuiul din palmă
ne-am pierde pentru totdeauna
până când m-ai renaște iar
din coasta păcatului

Taina

***

Dacă-ntâmplarea va răsări-ntre stele

Sub fusta iernii clipele se-ngroape

Din adâncimi, şi-n cerul de sub pleoape

Pe coapsa mea vor răsări castele...

*

În taina visului o lacrimă ascunsă

Un dor nebun de lume nenăscut

Sub așteptări din zborul nevăzut

Îngenunchea-voi inima-mi pătrunsă.

*

Sub aripa luminii dintr-un vis uitat

Cu degete de rouă pe arcuite coaste

Iluzia uitării din firea firii noastre

Va fi cuprinsul dintr-un tot, iertat.

Gândul zilei...
(libertate)
***
timpul
ţese o lume în care
înălţăm slavă tristeţii
bucuria noastră
e numai în durere
libertatea noastră
doar în moarte

Veronica Pavel Lerner: Întâlnire în spațiul virtual cu poetul Teodor Dume

       Note de lectură                                                                              

L-am întâlnit pe Teodor Dume prin anii 2007-2008 pe site-ul "Rolit", care astăzi nu mai există. Site-ul avea secţii de poezie, proză, articole, personale, iar eu citeam şi comentam cu mare plăcere materialele postate la toate secţiile. Nu aveam dreptul să acord steluţe, eram începătoare pe acel site. M-au atras poeziile lui Teodor Dume nu numai prin sinceritatea lor, dar şi pentru că le simţeam că şi când le-aş fi gândit eu însămi, fără să le fi putut da glas. La un moment dat, administratorul site-ului a propus ca dreptul autorilor de a acorda steluţe postǎrilor valoroase şi de a lucra în administraţie să fie ales în mod "democratic", cu propuneri şi voturi ale utilizatorilor. Spre marea mea surprindere, numele meu a fost propus şi chiar votat pentru dreptul de a acorda pune steluţe la secţiile poezie şi proză, iar la articole am primit, alături de Cristina Ştefan, despre care voi vorbi în alt articol, funcţia administrativă de a valida texte. Aşa am devenit colegă de serviciu cu Teodor Dume. S-a întâmplat să ne potrivim nu numai la gusturile literare, dar şi la concepţiile de lucru. Având ambii dreptul să participăm la discuţiile din administraţie, am văzut în Teodor Dume nu numai un talentat poet, dar şi un om cu calităţi morale deosebite. După o vreme, site-ul "Rolit" a anunţat că-şi închide porţile. Deşi intrasem de puţină vreme, mi se păruse că pe oamenii de acolo îi cunoscusem dintotdeauna. Timpul trece altfel în virtual decât în realitatea concretǎ, transmiterea informaţiei fiind instantanee. În virtual, o luna echivalează cu ani, drept care închiderea site-ului m-a prins nepregătită. Tristeţea m-a copleşit, colaborarea cu colegii mă îmbogăţise şi nu bănuiam atunci că mă voi reîntâlni cu foştii colegi de la Rolit pe alte site-uri. Dupǎ o vreme însǎ, am primit un mesaj de la d-l Dume, invitându-mă să lucrez alături de el în administraţia unui alt site, "Confluenţe Lirice", condus de Relu Coţofană. Invitaţia m-a onorat şi bucurat. Am acceptat şi, între 2009 şi 2015, am lucrat cu Teodor Dume în administraţia "Confluenţelor", unde am cunoscut mulţi poeţi, despre care voi vorbi în viitor. Ulterior site-ul a devenit "Dialoguri culturale", sub o nouă conducere. Teodor Dume postase multe din poeziile lui pe site-ul Agonia (Poezii.ro), site pe care eu m-am înscris mai târziu. Cel mai bine l-am cunoscut pe Teodor Dume - ca poet şi ca om - în anii în care am lucrat împreună la "Confluenţe Lirice". Dar ce înseamnă de fapt a cunoaşte pe cineva, când nu ai dat niciodată mâna cu el? Şi totuşi, iată, o cunoaştere a cuiva, prin poezie, dar şi prin munca alături într-un spaţiu virtual, poate fi uneori mai profundă decât o colaborare în birouri alăturate! În 2013, d-l Dume m-a rugat să-i selecţionez cele mai reuşite poezii din ultimii ani de pe site-ul Agonia pentru a şi le aduna într-o carte. Volumul "Moartea unui fluture alb", (Ed. PIM, Iaşi 2015), e o culegere de poezii scrise de Teodor Dume între 2009- 2012, pe le-am împărţit în trei sec- ţiuni: "de la părinţi...", "prin Dumnezeu..." şi "spre mine", poetul plimbându-se în permanenţă prin universul său indisolubil legat de părinţi şi bunici, de credinţa în Dumnezeu şi de aplecarea lui spre trăirile interioare. Cum scriam într-un comentariu apǎ- rut în volum, nu o dată am intrat în poeziile lui Teodor Dume ca în nişte tablouri. Prezentarea tatălui în cămaşa albă de duminică din poezia "lumâ- nări stinse" (dimineaţa l-am găsit îmbrăcat/ în cămaşa lui albă pe care o purta/ duminica la biserică în cele/ câteva ore de slujbă) m-a dus cu gândul la un tablou de Cezanne reprezentând un bărbat în cămaşă albă. Credinţa şi speranţa în Dumnezeu sunt prezente în partea a doua a cărţii, iar în secţiunea a treia, cea mai amplă, autorul îşi explorează neputinţa şi resemnarea în faţa vieţii şi a morţii. Comunicarea poetului cu cititorul e directă şi se rezumă la esenţă. Talentul de a comprima ideile în numai câteva cuvinte e vizibil şi în aforismele pe care poetul le-a adunat în volumul "Vitralii", în curs de apariţie la Ed. PIM Iaşi, 2016. Titlul unor poezii spune deja multe ("moartea, o execuţie lentă"), iar metaforele sunt vizuale: în dimineaţa asta o să las lumea/ să se caţere pe mine ca iederă pe ziduri ("poate doar astăzi"), sau ne naştem în fiecare zi/ cu teamǎ ca atunc / când aşezăm flori parfumate/ sub icoane care plâng... ("sensuri"). Poeziile lui Teodor Dume, uneori cu accente filosofice, alteori simple rugăciuni, sunt un univers în care cititorul se regăseşte în propriile trăiri, întrebări, speranţe, aşteptări şi deznădejdi. Eu m-am recunoscut în ele într-atâta, încât, uneori, am simţit nevoia să le traduc în franceză, ştiind că, în poezie, o traducere nu e doar un transfer de cuvinte dintr-o limbă în alta, ci o retrăire poetică a traducătorului prin textul autorului. Traducerile poeziilor "azil intr-o cicatrice" (asile dans une blessure) şi "tǎcere, se moare" (silence, on meurt) sunt pe site-ul "Dialoguri Culturale". Volumul "Azil într-o cicatrice" (Ed. PIM Iaşi, 2015) conţine poezii scrise în aceeaşi manieră dumianǎ, plinǎ de esenţă şi simboluri. O dovedeşte din plin poezia "timpuri" cu care se încheie volumul: când trec strada/ îmi adun toate gândurile/ sub aceeaşi urmă/ nu mă sperie zgomotul paşilor/ de pe asfalt şi nici/ intimidarea luminii// între cele două timpuri sunt eu. Deşi trăiesc în altă ţară şi pe un alt continent, spaţiul virtual mi-a înlesnit întâlnirea culturalǎ şi a deschis poarta prin care vor ajunge la mine toate cuvintele încă nespuse de poetul, colegul şi prietenul Teodor Dume.

*Veronica Pavel Lerner

(scriitor, Canada)

Revista Vatra Veche,nr.3, martie/2016

Dani Anton:***

Visez cu ochii deschiși la toamna aceea din sat, cu serile reci, întunecate, umede, și parcă văd aievea fețele livide, supte și obosite ale țăranilor. Mă plimb printr-o iarnă cu viscol, cu vifor care urlă să rupă căpriorii casei și să scoată ușa din tindă din țâțâni, să dea buluc peste noi toți, încotoșmănați, strânși lângă căminul unde arde focul.
Dimineața am fost la moară, ningea liniștit, drept de tot și nu bătea vântul, acum, abia mai zăresc felinarul din uliță împins în toate părțile, zguduit de gura înfometată a urgiei. Morarul, un om iute la mânie, boier cu casă pe două caturi ne-a măsurat pe bunica și pe mine disprețuitor de sus până jos:
“- Iarăși nu-mi poți plăti?, ce să fac eu cu uiumul tău? Îmi construiesc acareturi și-mi cumpăr lighioane cu uium?
Bunica se mânia tare pentru nedreptățile pe care le îndura, aduna cu pumnii faina sau mălaiul, îl îndesa în saci pe care-i arunca la spinare până la căruță.
“- Or veni și zile mai bune de la Dumnezeu, maică! Uită-te doar în sus, El le vede pe toate! Hai să mergem acasă, să-l lăsăm în grija Domnului pe sluga arginților”, mai îngăima cu glasul frânt.
“- Mâine sigur va mușca gerul, uite cum sticlesc stelele pe cer”, am mai auzit cuibărită la pieptul ei, sub pătura mițoasă, în troznetul ușor al lemnelor din sobă, seara târziu când își termina de depanat amintirile.

NR: 19-20(34)2020, ISSN:2668 - 5620

 Revistă de Cultură, Artă și Literatură

Apare la Oradea (bilunar/online)

Biblioteca Națională a României, 

ISSN:2668-5620                                                  DIRECTOR/FONDATOR: Teodor Dume

Accesați prin Google link/ul. https://https://revistaextemporalliric.blogspot.com/
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
- REDACTOR-ȘEF, Teodor Dume, scriitor, Oradea/Romania
- REDACTOR, MIOARA BĂLUȚĂ, scriitor, Bacău/Romania
- VERONICA LERNER, scriitor/Canada
ÎN ACEST NUMĂR:

Poezie, Eseu, Cronici, Proză, Evenimente, etc...

SEMNEAZĂ un număr de peste 100 de autori:

* Gheorghe GRIGURCU, *Petre ȚUȚEA, *Gellu DORIAN, *Nicolae SILADE, *Daniel CORBU, *Ionuț CARAGEA, *Florin MUGUR,  * Ionuț CARAGEA, ÎN MEMORIAM: Constantin FROSIN, *Djamal MAHMOUD, *Ottilia ARDELEANU, * Teodor DUME, *Teo CABEL, *George TERZIU, *Dumitru ICHIM, *Viorel BOLDIȘ,(Italia), *Mioara BĂLUȚĂ, *Veronica PAVEL LERNER, *Ella POENARU, *Alexia BĂDESCU, *Atila RACZ,(Irlanda), *Daniel LUCA, *Amalia ACHARD (Franța), *Cadar KATALIN, *Camelia BOȚ, *Nelu CAZAN, *Alexia EMA, *Florentin SORESCU, *Ian DAVOS, *Marcel VIȘA, *Savu POPA, *Paul COCULEANU, *Dan CASUNEANU, *Costel ZȘGAN, *Alin GHIORGHIEȘ, *Melania BRICIU ATANASIU, *Dragoș VIȘAN, *Nicu GAVRILOVICI, *Viorel BIRTU PIRAIANU, *Adrian PĂPĂRUZ, *Gheorghe APETROAE, *Daniela BÂRZU, *Eduard BUCIUM, *Nely VIERU, *Dani ANTON, Carmen PASAT, *Constanta POPESCU, *Vlad ANGHELESCU, *Firoiu CRISTINA MARIA, *Alin Claudiu BACIU, *Alexandru SEBASTIAN, *Vasile IONAC, *Marian MALCIU, *Eugenia BUCUR, *Maria VASILESCU, *Ileana VLĂDUSEL, *Radu-Andrei POPA, *Rotariu Vasile DOREL, *Dan TIPURIȚĂ, *George Adrian POPESCU, *Marian Valentin URSU, *Ionuț Tiberiu-BALAN, *Radu Gligor, *Nicolae RADU, *Mihaela LENUȚAȘ, *Marin MOSCU, *Vasile Culidiuc, *Ion COJOCARU, *Traian ABRUDA, *Daniela Mancaș BALAIITA, *Frențescu OANA, *Mihai BURICEA, *Cristina DAVID, *Gabriel STĂNCIULESCU, *Nicolae TOMA, *Ioan DRAGA, *Viorica CRECAN, *Ștefan Doroftei DOIMĂNEANU, *Daniel DUMITRU, *RTC...

***Grupul ZBOR SPRE ÎNĂLȚIMI (administrator: Camelia BOȚ)

* Rodica Ochiș

*Ianuș Catalin

*Mugurel Pușcaș

*Cornelia Mazilu

***Grupul ZBOR SPRE ÎNĂLȚIMI: 

- Concurs duminical

- Topul lunii

- Poezia lunii

*** ORDINEA ESTE ALEATORIE!

Vă mulțumesc, dragii mei,  pentru colaborare!

Textele pentru numerele din noiembrie (21-22) rog să le postați în grupurile: *Academia de Poezie, Artă și Literatură - Teodor Dume și Extemporal liric - grup.

Cele mai reprezentative vor fi publicate în revistă.

Rugăm să faceți o selecție de texte care să vă onoreze. Folosiți diacriticele și o formă corectă pentru plasare în pagină.

Teodor Dume, redactor-șef

***********************************************************************************

Veronica Pavel Lerner, carte: Disonanțe de bon - ton

Disonanțe de bon - ton este cea de-a 8/a carte a scriitoarei Veronica Pavel Lerner, din Canada. Șase dintre ele au apărut la Edituri din Romania în anii 2000,2001, 2006 ,2015, și 2018, iar două în Canada în anii 2001 și 2002.
A publicat în peste 10 antologii de poezie și proză scurtă.
Cartea de față,Disonanțe de bon - ton, a apărut în acest an, 2019, la Editura Coresi Publishing House. Are 218 pagini între care găsim 44 de texte de proză scurtă împărțite în 5 subtitluri ("Ai carte, ai parte","Cumpărați, Cumpărați, Cumpărați,"Caută acul în carul cu fân","D-ale canadianului" și "Călători din toate țările, uniți-vă" Cartea este ilustrată de Adelaida Mateescu cu desene apărute în ultimii ani în revista literară online "LaPunkt".
Prezenta lucrare apare în format digital și tipărit.
Coperta:Leo Orman
Ilustrațiile de pe copertă:Adelaida Mateescu

Veronica Pavel Lerner s-a născut la București. A emigrat în Canada în 1982, la Montreal, iar în 1997 se mută la Toronto, unde își desfășoară în prezent activitatea de om de știință, editor, poet și eseist.
Iată motivația cărții expusă de autoare:
"Întămplările povestite sunt autentice, nimic nu e inventat.Tot ce am făcut a fost să observ partea comică din locurile unde mă aflam, fie că era vorba de vizite la doctori, de alergături prin mall-uri, sau de călătorii de agrement. Sper ca cititorul, trecut cu siguranță prin situații asemănătoare cu ale mele, să se regăsească în multe din pățaniile descrise."
(Veronica Pavel Lerner)

Nicu Gavrilovici: Univers strâmt

Și voi muri odată, nu știu când
Și voi renaște pe un colț de stea
La fel, de tine, dornic și flămând
Sperând să fii în veșnicii a mea.

Și voi cânta un cântec absolut
Cu nove alergând prin galaxii,
Sperând în lumea mea din nou să vii
Să redeștepți iubiri în al meu lut.

Vom fi ce nimeni cândva n-a mai fost
Sub cerul descărnat în nori transfugi,
Ne vom petrece zilele în rugi
Iar noaptea pieptu-mi fi-va-ți adăpost

Și-ai să-nțelegi că toate au un cost
Și-n univers nu-i loc unde să fugi.

Amalia Achard: Ține-mă minte...

Înfaşă-mă în amintiri
şi strâns mă ţine-n gândurile tale
când ale vieţii uneltiri
vor presăra-ntre noi un timp şi-o cale.

De-ţi va fi dor de primăveri
în ochii tăi voi răsări mai verde
şi-un soare plin de mângâieri
aprinde-voi ca să mi te dezmierde;

de vei voi s-asculţi un cânt
eu îngâna-voi murmure şi şoapte
şi dulce am să te descânt
de suferinţe şi dureri răscoapte;

îţi va fi dor de-un "amândoi",
vei sângera de-amare sentimente,
iubirii ce-am crescut în doi
eu voi zidi, din stele, monumente.

Ştiu că vei vrea cu dinadins
pe veci să mă păstrezi tot vie-n minte,
vei fi convins că m-ai convins
să-ţi stau în gând sfioasă şi cuminte,

dar dac-o fi să mă visezi
cu trup de iarnă, rece şi străină
că-ţi ning în suflet cu zăpezi
căzute dintr-o palidă lumină,

e semn, iubite, că mă pierzi,
mă scurg din amintiri printro fisură,
am stat cât am putut, dar, vezi
şi veşnicul are contramăsură.

Gheorghe Apetroae: LITERATURA: Nichita Stănescu - „ LA ÎNCEPUTUL SERILOR”

Poem comentat

În poemul ”La începutul serilor” se impune, de la început, prin titlu, sideralitatea, un principiu valoric de determinism cazuistic al gesticii umane, cu acea ființare simțită de poet în suprema liniște, în metafora versului : ”Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.” Căutarea lăuntricului cu imaginea alterității, prin simpla privire a partenerei, generează o rupere a fluxului temporalității, pe care o statuează nevremelnic poetul elegiilor ideatice, în versurile: ”Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită/ din a timpului curgătoare putere.”.. Asistăm, în continuarea poemului lui Nichita Stănescu, la exercițiul de decantare a erosului existențial în temporal, tocmai pentru crearea cadrului de reflexie poetică asupra polivalenței astrale a iubirii și asupra universalității ontologice, a ființării în sublimări ale dragostei, în care își găsește un loc bine definit și regenerator, erosul: ”Simţeam că pot adormi, visând stele locuite./ Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,/ aş fi putut împinge nopţile-ncremenite/ ca pe-o elice-naintând, spre soare.” . Dar, cum totul este într-o ireversibilitate existențial- temporală, poetul se relaționează facil și la acel moment al perathosului în eros, la cel al disipării și finității iubirii, un moment inerențial, pe care îl sugerează cu o deosebită subtilitate tocmai la sfârșitul poemului său, în versurile: ”..Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,/ un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,/ în care inima de-atunci îşi revărsa/ meandrele pierdutelor candori.” Da. Este, acesta, ”La începutul serilor”, un poem care prin structura sa lirică și ideatică complexă confirmă, încă odată, faptul că Nichita Stănescu deținea în construcțiile sale poetice un control permanent asupra laturilor temporalității în geometriile infinite ale existențialului și a metafizicii Universalului. Deosebit!

Nicu Gavrilovici: Ce să-ți cumpăr mamă...

Ce să-ți cumpăr din piață mamă,
Ce să-ți dărui să rămâi pe veci?
Nu există o mai mare dramă
Decât faptul că domol te treci.

Nins cu alb și desfrunzit ți-e părul,
Mamă, ce te tot grăbești spre rai?
Pe noptieră ne-nceput e mărul...
Plâng că nu mai ești precum erai.

Înspre ce privesc mirați prin ceață
Ochii tăi senini de înger mut?
Mamă sfântă care mi-ai dat viață

Ca pe o icoană te sărut

Și te-ntreb cu sufletul durut
Ce să-ți cumpăr mamă din piață?

(susa desen: colajcitadinwordpess)

Daniel Dumitru: Ce ar fi să mă îmbrac în zbucium

Voi purta
Totuși
O cămașă albă
Să îmi înșel ielele triste..
Mă voi deghiza atunci în fericire
Albă
Cu mânecă lungă
Să îmi ajungă până în cele mai întunecate
Cotloane ale coliviei de oase
De unde un metronom sughite invers
Douăzeci nouăsprezece optsprezece
Și un etcetera teribil de prăfuit
Nu...
Mă voi preschimba în mamă
Doar ele știu să iubească universul așa
Că
Din dragostea asta
Voi fi boltă cerească

Ștefan Doroftei Doimăneanu: Somnul de veghe

Versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, versuri

Cerul și-a deschis oblonul adormind prin constelații

A deschis ochii și zarea, lăsând luna nori să pască,

Marea plină de suspine saltă-n dansuri, cu ovații

De la urse ce pe valuri, tot încearcă să plutească.

Noaptea s-a-mbătat cu stele, stelele în nori se-nhumă,

Luna urlă printre valuri restartând liniștea mării,

Votca-ajunge în sinapse şi cuvintele-mi sugrumă

Lăsând viduri în vorbire ce ating culmea uitării.

Înţepat de briza rece torn surâs în zori de ziuă,

Maci crescuţi prin ochi de soare înfloresc pe valuri creţe,

Timpu-mi sufă în ceasornic, eu bat gândurile-n piuă,

Și aştept ca nostalgia, ochii-mi tulburi să-mi răsfeţe.

Mă retrag în amintire unde timpul meu se-ascunde

Şi adun din pleoapa minţii mici scântei de ironie,

Soarele-mi închide ochii, asmuţind zeii din unde

Să-mi descânte răsăritul, vis să-mi dea în insomnie.

Mă întreb de ce-mpreună pictăm flori pe răsărituri

Şi pe genele iubirii coasem încă tinerețe,

De ce eu şi de ce marea scoatem dor din infinituri

Şi îl oferim degrabă celor ce-și doresc tandrețe?

Câte vrăji se țes în unde, câte ritmuri bat în maluri,

Câți luceferi mai încântă strălucind prin constelații,

Prin privirea tristă-a lunii se mai plimbă irealuri

Sau iubirea e proscrisă să-nflorească-n rezervații?

-----------------------------------------------------------

Votca s-a-mpăcat cu zorii şi a dispărut din sticlă

Somnul trage-ncet la rame, clipind des, fără motive,

În lumini de întuneric, ziua, visul îmi reciclă

Doar iubirea mea din mâine zburdă-n visuri senzitive.

Viorica Crecan:Iubirea nu pleacă...

...............................................................................
Iubire nu pleca, te rog să m-ai rămâii,
Hai, te rog în brațe, că vreau să te strâng.
Să-ți simt inimioara zbucimată cum îți bate
Și-apoi tu poți să pleci,că eu, rămân să plâng.

Vremea de afară-i mohorâtă și plânge cu mine,
Picuri mari de ploaie cad, ei mă mângâe.
Vântul adie, șuerând ușor, că tu ai plecat,
Iar eu nu pot să cred, că dragostea s-a spulberat.

Nu pot să dau crezare, la vorbele tale,
Știu că iar vei reveni că n-o să ai scăpare.
Dorul în suflet ți-l voi duce, până atunci,
Liniște mea din suflet, ea va dispărea.

Poate va veni și ziua-n care, de nimic, nu-mi va păsa
Și atunci, poate că și eu uitării te voi da.
Iar tu vei plânge-n urma mea,
Gustând, tristețea și vei lăcrima.

...............................................................................

Ioan Dragan: Amurgul vieții...

În umbre reci se lasă înserarea

Iar văile cu lacrimi s-au umplut,

Azi frunzele își cântă disperarea,

Ca nu sunt verzi așa ca la-nceput.

Eu aș dori să le transform destinul

Să potolesc oceanul de dureri,

Din cupa lor să le golesc pelinul

Să torn în ea balsam de mângăieri.

Dorințele-s ca frunzele ce zboară,

Gonite fără voia lor din ram,

Ce-au ruginit, dar ele-nvie iară,

În suflet pe un alb pervaz la geam.

Căci fiecare frunză-i o poveste,

Ce scrisă e în lume cu suspin,

O lungă așteptare viața este,

Doar cupă de dulceață și pelin.

Am îmbrăcat tăcerea în cuvinte

Și am venit în vale la izvor

Să-mi înnoiesc sfintele jurăminte

Să mă-nalț ca pasărea în zbor.

Am construit un pod din suferință,

Ca liniștit să trec peste necaz

Și-am să alerg pe el doar cu credință

Voi fi-n amurgul vieții în extaz!

Arad 14.10.2020

ComentariNelu Cazan

• 
  

Vlad Anghelescu:***

 Dumnezeu și Femeia

Cum nu există

în viața ta

Dumnezeu,

nici Femeia,

dar te încrezi

în apoteoza lor,

care va stinge

durerea.

Gabriel Stănciulescu: Să-i dăm iubirii un răspuns

Iubirea noastră-i o poveste,
Îmi revine-n gând, ca un firesc,
Din interior primesc proteste
Dar nu-mi piere pofta să iubesc. 

Noi ne-am promis o viață plină,
Cu îmbrațișări și impliniri,
Aștept de mult, dar ce-o să vină
Vor fi probabil răbufniri. 

Fie ce-o fi, să-mi fii aproape,
Aș vrea să stii că fără tine,
A vrut destinul să mă-ngroape
Lâng-o speranță, ce nu vine. 

Te rog rămâi, frumoasă-i viața!
Și te voi iubi, cum doar eu știu!
Din noapte-n zori și dimineața,
Mângâiați de păru-ți argintiu. 

Te-oi ține-n brațe... permanent,
Prin toți porii minții mi-ai pătruns,
Eu nu voi uita, voi fi atent...
Să primești iubito un răspuns;
Te iubesc!

Adrian Păpăruz:***

mi-a crescut un vis

încet

încet a ajuns cât o casă

acum

nu mai locuiește în mine

ci eu m-am mutat în el

visul acesta în care stau

nu are ușă și nicio fereastră

iar pereții de piatră-s rotunzi

ca o mică planetă

de aici dinăuntrul

nu te mai pot auzi

nici striga

nici măcar nu mai știu

dacă ești pe aproape

dar îmi amintesc

ce frig mi-era de tine

și ce ardeai

și cât ardeai

mi-a crescut iubito un vis

din care nu mai pot ieși

pălmuiește-mă cu orice risc...

explodează-mă

dacă nu mă trezesc