Cadar Katalin:***

...plouă mărunt,
atât de mărunt
încât
este aproape imposibil să vezi...
Dar fiecare picătură devine grea
(precum o bilă de plumb)
și foarte tăioasă.
Simt cum unele îmi taie,
prin haine,
fiecare centimetru de piele,
adânc
până în carne,
chiar
până la oase...
în abatorul improvizat ad-hoc,
sub un felinar
care se tot stinge și se aprinde...
Singurătatea îmi servește
ca masă...
Toscăi dintr-o parte în alta,
între fălcile reci
ale vântului...
Strigatul mi-a rămas,
într-o intenție
eșuată
în absolutismul tăcerii.
Plouă de ceva
vreme
și...
Nu știu
cum
e să nu te doară…
Intenție eșuată