Constanta Popescu: Drumul

Cine să știe dacă-ți sunt în gânduri?
Mai sunt femeia frumoasă
cu privirea asortată dorințelor nerostite,
sau gând de primăvară în plină toamnă?
Cu rochia mea cu două degete mai scurtă,
ca vârsta încercărilor,
ascund mirările lumii și liniștea
de după furtună.
Cine să mai știe ce se ascunde
în privirea transparentă
unde înainte de orice,
eram început
și asta justifică tot
și mă face să cred că
toate începuturile puteau fi,
hartă și drum bucuriei.
Calea știi bine,
trecea printre stele
și nu era ușor...
să-ți mai rămân
și cât m-am străduit
să-ți fiu, dacă ai fi fost...