Rodica Ochiș: Ținându-mă de mână

(Recomandare făcută de Dna Camelia Boț

Ai răsărit cu zorii la început de toamnă,
Iubirea mea târzie de dincolo de vise,
Străbate depărtarea când dorul meu te cheamă
Să îmi citești din gânduri cuvintele nescrise.

Vorbește tu cu timpul să ne mai lase frunze,
Să nu le ducă vântul cu ale sale șoapte,
Să nu se ofilească surâsul de pe buze,
Să șteargă lacrimi curse în fiecare noapte.

Vorbește-apoi cu cerul și spune-i despre zare,
Să-i coloreze-amurgul cu roșu-aprins din dorul,
Cu soarele suspine să se înece-n mare
Când noaptea înstelată va crește-n noi fiorul.

Scurtează depărtarea să nu mai plângă norii,
Cât încă se mai poate să ne-avântăm prin viață,
Parfumul tău de ambră să îmi inunde porii
Când te găsesc alături în orice dimineață.

Și-mbrățișând destinul ținându-ne de mână,
Pășim prin iarba verde să ne trăim norocul,
Iubirea nesfârșită în veci să ne rămână,
Nici peste nemurire să nu se stingă focul.