Zbor spre înălțimi: Concurs duminical

 (Administrator: Camelia Boț) 

  Premiul special:

Sub lacăt: autor, Ana Văcărășu ~

S-a făcut frig, la mine-n suflet și pe-afară,

Tu nu mai vii, iar timpul îmi pare o povară.

În viață mi-ai intrat așa, numai în treacăt,

N-am apucat a-ți descuia al sufletului lacăt.

Firimituri de visuri tu mi-ai adus în dar,

Iar inima-mi credulă tot speră în zadar

Să îmi întinzi o mână în gest de chemare,

Să vin și să te pierzi în mine ca-ntr-o mare.

Tu m-ai tentat cu bunătăți și ai închis cămara,

Ai semănat prin mine ca-n brazdă, primăvara,

Și florile-au crescut, chiar au și-mbobocit,

Dar tristă-i azi grădina, căci tu n-ai mai venit.

Mi-ai arătat un curcubeu căzut parcă din cer,

Și mi-ai dat drumu-n aer, iar eu atârn de el,

Și bate-un vânt de dor și-mi plânge trupu-a jale,

Că n-am putut deschide poarta inimii tale.

***

Premiul întâi:

Lacătele sorții: autor, Daniela Konovală

Lacătele nopții le-am deschis cu trudă

Am strâns iarba fiarei să dezleg tăceri,

Și-am trecut de puntea orelor de frică

Deblocând speranța zilelor de ieri,

Când plecat-ai singur către altă zare

Și-ai pus trei lăcate peste visul meu

Unul plin de patimi, altul greu de moarte

Și-un blestem de taină dorului cel greu.

Lacătele sorții le-am adus cu mine

Picurând o doină peste răni de lut,

Am deschis fereastra dimineții nude

Să ne-atingă cerul pe obrazul ud.

Toate care-nchise le-ai lăsat ,sunt duse!

Porțile iubirii am deschis acum

Risipiți sunt norii, suferința scursă,

Lacătele sparte și uitarea scrum.

***

Premiul doi:

Încătuşare: autor, Cristina Ghindar Greuruș

Mi-am pus lacătul pe suflet

Ca să nu mai sufăr iar.

Zile cu lumini şi zâmbet

Să urmeze-n calendar.

Mi-am pus lacăt pe iubire,

Că prea multă am dăruit

Tot sperând la fericire.

N-a venit, s-a năruit.

Şi mi-am ferecat şi dorul

Care a plecat hai-hui

Fără milă. Călătorul

Nu răspunde nimănui.

Mi-am încătuşat tristeţea

Să nu iasă la lumină.

Că mi-a stors, ea, tinereţea,

Fără ştire, în surdină.

Mi-am pus lacătul pe gânduri

Să le ţin, dar în zadar.

Că mai scriu vreo două rânduri

Şi le voi închide iar.

Şi mi-am pus cheia pe vise

Ce n-au cum să se-mplinească.

Mi-am închis dorinţe stinse

Ce or să se risipească.

Mi-am pus lacătul pe viaţă,

Că vreau să mai stau puţin,

Să respir în dimineaţă

Aer pur, fără venin.

***

Premiul trei:

Privește Tată CerescȘ autor, Ionuț Zamfira

Privește Tată Ceresc, cum fiii își leapădă glia,

Părinții de dor se lovesc și-ascultă pustii ciocârlia,

Rămân sufocați de dureri, când apa le inundă cămara,

Rămân cu-amintirea de ieri, dar iată, se-apropie seara!

Oprește Tată Ceresc, durerea, ce astăzi ne-apasă

La granițe s-apară un zid, să scrie pe el: -Du-te-acasă!

Pământul să fie -nflorit și gliile toate -ngrijite,

Bătrânul să fie iubit, iar lacrimile toate oprite.

Avem căpitan peste plai, dar n-avem soluții majore,

Există speranță de trai și lacrimi cu unde sonore.

Iubirea din noi a secat, părinții sunt două morminte,

Copilul din noi a plecat, copilul devine părinte.

Aș vrea, ca de mâine, să fim cu toți fericiți, stând acasă

Alături de oamenii dragi, ciocnind un pahar toți la masă.

Dușmani, hoți sau oameni săraci să fie de-aceeași culoare,

Un lacăt s-apară pe noi:

- Trăiască România cea Mare

***

(concursul din 27 septembrie 2020)

Sincere Felicitări și din partea Revistei Extemporal liric!