Carmen Pasat: ***

Uneori,
pietrele revendică
apartenența la un zid
constituind între noi
pereți groși,
fără nicio ieșire.
Întunericul are forma vieții
și abordează
nevinovăția sfârșitului,
pendulând
între nu eu
și… nu încă.
Dacă ar fi o fisură în zid,
poate am găsi o cale
să trimitem
un semn al speranței
printr-o pasăre cântătoare.
Și-atunci, dragostea
își va afla calea
să ajungă de la mine la tine
și înapoi.