Are ceva ce omul nu-nțelege!
Să ne deschidem inima cea calmă,
Spre a-l adăposti, se înțelege!
N-am auzit când mi-a bătut în ușă!
Cred că eram cu visul la șuetă.
Acum îi văd privirea jucăușă!
La început părea doar siluetă!
Am să-l poftesc în casă, casa-aceea
Căreia-i spunem suflet și când nu e!
Unii au încuiat aruncând cheia
Pe cea mai depărtată cărăruie!
Dar ce îmi pasă mie ce fac inșii
Cărora de iubire nu le pasă?
Îi vezi? Numaidecât vor fi învinșii,
Adică...chip cu suflet fără casă!
I-aș pregătit ceva de ale gurii.
Noiembrie nu trăiește cu merinde...
Și nici nu și-a pierdut simțul măsurii.
Din ce primește...niciun bob nu vinde!
Vreți un exemplu? Când îl cheamă cerul
Să-i dea un colț de brumă sclipitoare,
Pe care uneori i-o fură gerul,
Nu-și cumpără palton cu buzunare!
Haideți să îl iubim dumnezeiește!
La ce folos să ne hrănim cu frică?
Știți bine ce odaie îi priește...
A sufletelor, fie ea și mică!
Un comentariu:
Felicitări si mult succes autorului!
Trimiteți un comentariu