Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Dani Anton:***

 Am tânjit toată copilăria după jucării, păpuși în cărucioare, bucătarii în miniatură, lego și alte jocuri care să-mi stimuleze imaginația și perspicacitatea

De Moș Crăciun, care pe atunci se numea Gerilă primeam câte o carte de colorat, nelipsita numărătoare, vreun joc din piese de lemn pentru a construi, cărțile Păcălici sau acelea despre naționalități în pereche: cehi, mongoli, etc.
Cât era anul de lung îmi făureau ai mei la început, și mai apoi eu, tot soiul de jucării- surogate care să le înlocuiască pe acelea pe care nu și le permiteau părinții mei.
Din linguri de lemn, cu păr bălai sau roșcat din mătreața porumbului îmi găteam păpușile, din cârpe colorate, dar imobile adormeam și hrăneam “copiii mei”. Spânzuram păturile din casă sub vița de vie, între doi pomi vara când arșița ne obliga să căutăm umbra; desculți și muzguriți, cu colbul sub unghii ne refugiam câțiva plozi, prietenii mei de pe uliță la răcoarea cortului.
Balivernam câte-n lună și-n stele, făceam planuri și jurăminte, furam mere dulci și nuci, ne agățam de prunii grași, prindeam broaște și peștișori cu mâna, jucam leapșă, de-a v-ați-ascunselea, țurca și țară-țară vrem ostași. Și eram fericiți pentru că toată lumea era a noastră, o îmbrățișam și ea se deschidea primitoare orizonturi nebănuite.
Ulița era universul nostru, acolo plângeam când ne juleam genunchii, împărțeam un colț de pâine presărat cu zahăr sau untură, făceam părți egale din captura de fructe și semințe, ne îmbrânceam ca mai apoi să ne îmbrățișăm, tot acolo în capătul ei îi așteptam seara târziu pe-ai noștri când se întorceau de la câmp sau fabrică, completam oracole, făceam focuri de tabăra, ne-am sărutat și a fremătat carnea pe noi pentru întâia oară.
Duminica așteptam căruța cu înghețată, toamna târziu pe mocanii care-și vindeau merele și perele pe porumbul nostru, slătarii măturile de nuiele și cazanele pentru făcut țuică, dar bucuria mea imensă era când apărea femeia care vindea cărucioare mici, din lemn pe care erau pictate frumos fie flori sau frunze. Alergam la cuibarul găinilor în vreme ce ai mei se târguiau cu ea până lăsa “la ouă” pentru cele două cărucioare în care ne plimbam eu și soră-mea pe uliță păpușile-lingură.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10