(Poezie dedicată lui
Lucian Mănăilescu, care s-a mutat în Steaua Scriitorilor)
N-ai așteptat iarna asta nouă,
ai plecat peste câmpiile cu maci de zăpadă,
desculț,
cu o carte sub braț
și cu dragostea în buzunarele inimii.
Te-am zărit singur, din ce în ce mai îndepărtat,
până te-ai transformat într-un punct
de lumină,
ai zâmbit nopții și i-ai aruncat niște zaruri,
să le amestece în urma ta...
Apoi ai făcut un semn de rămas-bun și ai rătăcit drumul.
Toate fotografiile toamnei tale s-au aprins
într-un hohot de plâns,
te-ai repezit să le stingi, dar nu mai aveai timp,
prietene,
nici cheile de la ușa casei părintești nu le-ai găsit;
Ce datorii vei fi avut dincolo de praguri,
de te-ai grăbit să cauți eternitatea?!
Cum ai plecat, un fulger s-a învârtit deasupra norilor
ca un alpinist la ceas de odihnă.
Altădată l-ai fi alungat,
acum te-ai tocmit cu vitraliile să-ți contureze chipul.
Te vom plânge, prietene,
în flori și-n apusuri de soare,
te vom căuta în copaci seculari
și-n oceane de amintiri,
dar înainte de toate, îți vom slăvi poezia
și numele.
Drum luminos, Lucian Mănăilescu! Noblețea și talentul tău te vor face nemuritor!
Gina Zaharia / poezia a fost prezentată, în deschidere, la emisiunea Simboluri de ceară, realizator Carmen Popescu, aici: https://radiovocativ.com/radio-vocativ-romania/...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu