când ți-am stat în brațe
femeia de niciunde şi de peste tot
nici nu ştiai câte ascund sub cămaşa anilor
despovăraţi de amintiri
cu disperarea umbrelor
numărai secundele ce-ţi trec peste frunte
într-un poem al nerostirii
care te căuta când erai ascuns
între alfa şi omega
iar afară burniţa cu frunze
prin toamna noastră despletită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu