să îmi ningă doar ninsoare din boboc timid de nufăr,
să îmi curgă lin izvorul doar cu ploia cea mai caldă,
eu să țes senin ...fuiorul din amurg târziu de nalbă.
Mă adăpostesc de lume să mă poarte-a ta privire-
să o simt cum sapă-n mine mai flămândă de iubire,
din adâncul neștiut să-mi aprinzi în ochi scântei,
ca să mă topesc de drag...apa inimii să-mi bei!
Am să fiu un râu de lapte în amestecul de miere,
învelită doar de șoapte, de -o iubire ce nu piere,
arșița când te dogoară, am să-ți fiu rece-izvor -
ce te 'stâmpără în suflet, tu doinește-mă cu dor.
Mă adăpostesc de lume, îmi clădesc în tine casă,
lumea este-o plăsmuire, dar iubirea nu mă lasă,
lumea este o fantasmă, tu ești realitatea care -
îmi produce-un echilibru între cer, uscat și mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu