Iulian Iuri Lorincz: Mi-e dor...

Mi-e dor s-alerg pe uliţi prăfuite

Desculţ prin soare despuiat la brâu,

De fusta mamei să mă ţin cuminte

Cum mă țineam când cobora la râu.

Sub pleoape argintul lunii spală vise

Şi-un dor nestăvilit mi-aprinde-n ochi,

Îl văd pe tata ... tâmplele lui ninse ...

Strângând din curte frunzele de plopi.

Mi-e dor să intru-n apă de izvoare

Să ard sudori pe fruntea mea nebună,

Să cânt, să strig a joacă în pridvoare

Să râd cu lacrimi - frunză și tărână...

Aceeaşi vârstă

Ninge cald
peste aleea paşilor morţi
nisipul clepsidrei deshumă cărări
călăuzelor cu tâmplele reci
la capăt de drum
o cruce
tatuată cu numele osului
prăfuit de ţărână
avem aceeaşi vârstă
mamă
doar că tu
rămâi tânără
iar eu
îmbătrânesc aici
strigându-te.