Maria Vasilescu:***

Măștile pe care le-ai înghesuit
în ultimul colț de duminică
când ai plecat într-o fugă
pe jumătate șchioapă
proptindu-ți când un picior când altul
în strigătul meu
s-au ivit deodată
la masa oarecare de prânz
pe care nu o mai iau –
și-au început să pretindă
că știu în ce culoare
îmi plimb mâinile
către farul stins –
dar se înșală
aici nu mai există linie de start
orele se tot deznoadă
și ele nu știu
că orice plecare ia cu ea
întrebările.