Mihaela Poduț Ienuțaș:***

Se făcea că
Până la genunchi ceața vâscoasă se agăța Înăbușit era icnetul ferigii frânte
Pașii mureau înapoi și înainte
Înghețați de tăcere
Noaptea despletită și mută plângea
Stele stinse
O cucuvea țipa doar cu ochii
Palizi și pustii privind leșios
Tânguirea unui clopot trecuse-n apus
Printre crengi uscate
Urma ecoului tremurânde degete să atingă voiau
Dincolo de ea creștea drumul
*
Undeva se legănau îngeri pe funii de lumină
Într-o clopotniță
Se trezeau zorii