Vasile Ionac:***

Nu veni la mine, nu dau în chirie
Trupu-acesta veșted năruit de gând.
Lasă-mă-n pustiuri, doamnă pandemie,
Nu sunt nici mioară și nici lup flămând.
Viața e pândită. Lumea cred că știe
Că se urinează viețuind în vânt.
În locașuri triste, doamna moarte știe
Că i s-a da dreptul hulpav la cuvânt.
Mama ei de mamă ce-a născut morminte
Mult prea des în vremea ce-a trăznit acum.
E război pe față, fără tun și flinte;
Ne țintesc plămânii năclăiți de scrum.
Mi se cere-ntruna să fiu doar cuminte
Făr-a ști azi cine sapă groapă-n drum.