Nicolae Silade:

Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!                                                                            

a şaptea frumuseţe                                                         

I

cum să nu-ţi scriu despre această minunată margine a pământului
despre minunata mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată
mereu marea al cărei nume este mare cum să nu-ţi scriu despre minunatele
răsărituri de soare şi încă mai minunatele lui apusuri de după cetate despre
vocea muezinului din vârful minaretei şi clopotul ortodox care bate

chemând la vecernie la rugăciunea de seară musulmani şi creştini
şi atei deopotrivă oameni cu frica lui dumnezeu în suflet oameni cu legea
lui dumnezeu în sânge cum să nu-ţi scriu despre înserarea ce cade peste
toţi la fel şi despre cerul coborând în mare când se aprind luminile în
vechea cetate când se aprind luminile în oraşul cel nou şi se naşte

o fără de seamăn splendoare o frumuseţe care se tot înfrumuseţează da
aş fi putut să-ţi postez pe facebook imagini căci imaginea face o mie de
cuvinte dar cuvintele sufletului ar fi rămas nespuse şi apoi într-o noapte
s-a întrerupt curentul şi am rămas singur cu frumuseţea singur cu luna
înecată în mare într-o mare beznă mare precum înainte de începuturi

II

blitzuri şi blitzuri peste tot lasere şi jucării fosforescente mici zepeline
cu baterii şi-o baterie de stele deasupra oameni care pozează oameni
oameni care pozează în oameni oameni simpli oameni bogaţi oameni goi
în faţa mării oameni goi în faţa lui dumnezeu cum să nu-ţi scriu despre
oamenii care surprind în imagini un paradis regăsit fie şi pentru o clipă

cum să nu-ţi scriu despre minunata simfonie a valurilor şi muzica din anii
treizeci muzica anilor tăi peste care au trecut anii cum să nu-ţi scriu despre
circul de stradă şi omul din mijlocul străzii trei euro zece euro cine dă mai
mult întreabă el cine dă mai mult ca să vadă cine dă mai mult ca să vadă
ceea ce nu poate fi văzut eu am dat şi am văzut şi îţi scriu despre asta

ca să ştii că acesta e locul pe care îl vezi în orice loc şi acesta e timpul
pe care îl trăieşti în orice timp da şi îţi scriu despre toate acestea ca să ştii
că aceasta e libertatea neîngrădită de gânduri bucuria cea neumbrită şi
fericirea da aceasta e viaţa viaţa de la un capăt la altul o fără de seamăn
splendoare o frumuseţe care se înfrumuseţează mereu şi se veşniceşte

III

în paradis ajungi totdeauna în zori când vântul de răsărit încetează a bate
iar păsările îşi încep cântarea de laudă când se iveşte în depărtarea cetatea
cea veche înconjurată de mare şi-n oraşul cel nou încep să se-audă cuvinte
din toate limbile pământului când pe plajă încep să se deschidă umbrelele
şi frumoasele fete se întind în şezlonguri butonând pe smartfonuri tablete

au sosit iată şi americanul şi francezul şi neamţul şi albanezul o mulţime
de sârbi şi de ruşi de români muntenegreni un adevărat turn babel culcat
la pământ în lumina răsăritului întâiul şi soarele singurul translator traduce
totul într-o limbă necunoscută într-o limbă numai de el ştiută dar să revin
la ceea ce spuneam mai înainte în paradis ajungi întotdeauna în zori

şi începi să vezi şi începi să auzi cu alte simţuri începi să vezi şi să auzi
cu adevărat vezi fete bronzate cu părul în vânt cum zâmbesc din limuzine
decapotabile şi vezi cavalerii întorcându-se în cetate din bătălii pierdute
din bătălii câştigate vezi cetatea înflorind şi auzi ce spune valul când se
izbeşte de stânci şi auzi ce spune stânca şi auzi şi vezi şi te minunezi

IV

intri apoi în cetate ca şi cum ai intra într-o altă viaţă ca şi cum ai intra
în alt timp şi urci şi tot urci pe alei de piatră printre ziduri de piatră printre
palmieri şi măslini şi rododendroni ce tumult era aici altădată şi ce liniştire
acum parcă timpul întreg se răsfaţă se întoarce pe faţă pe spate se face
ghem se face nimb şi ţâşneşte din nou precum apa în fântâna din piaţă

şi dacă urci mai departe dacă priveşti mai departe ai să vezi cum oraşul
cel nou se înalţă cum răsar pe colină vile după vile de un alb strălucitor
şi pâlcuri de verdeaţă şi viţă de vie şi rodii pline de rod o mulţime de fete
frumoase o mulţime de tineri doritori e ca şi cum ai privi de-a dreptul în
eternitate e ca şi cum ai vedea în viitor nu te opri mergi mai departe

mii de ani adunaţi într-o clipă căci pentru tine clipa are o mie de ani
ce a fost cândva vis a devenit realitate şi realitatea s-a risipit ca un vis
dar ceea ce rămâne e tot marea mereu neliniştită neschimbată mereu
marea al cărei nume este mare şi cerul albastru deasupra şi soarele
strălucitor şi cuvintele de la această minunată margine a pământului

V

cum curge spre mare mulţimea o mare de oameni vărsându-se-n mare
cât e ziua de lungă şi ziua e foarte lungă aici viaţa e foarte lungă să ştii
şi ai timp pentru toate ai timp pentru vise şi ai timp pentru împliniri ai timp
pentru dragoste şi ai timp de amintiri ai timp pentru a face posibil tot ceea
ce pare că nu se mai poate ai tot timpul din lume şi lumea întreagă o ai

aici unde vechi şi nou îşi dau mâna unde trecutul şi viitorul se-ngeamănă
în ritmuri de tobe şi muzici orientale şi dau naştere unui prezent care este
pururi prezent aici eşti acasă aici eşti tu însuţi cel care era înainte să fie şi
cel care este când nu va mai fi aici este locul doamnelor şi domnilor priviţi
cum clipa de graţie se înfiripă aici de-a dreptul din piatră şi se nesfârşeşte

să ne plimbăm pe plajă acum să ne plimbăm pe faleză să uităm de toate
şi să luăm aminte să uităm de toate şi să luăm aminte la această minunată
margine a pământului la această minunată mare care ne-ntâmpină mereu
neliniştită neschimbată mereu această frumuseţe care se înfrumuseţează
această frumuseţe care se naşte din noi înşine şi ne înfrumuseţează

VI

o ploaie la mare e ca o binecuvântare nu te-ai gândit niciodată la asta ştiu
de aceea îţi scriu în timp ce plouă peste moschee plouă peste mănăstire
plouă peste biserica ortodoxă plouă peste cei răi peste cei buni plouă la fel
plouă peste cetate peste oraşul cel nou peste cei care pleacă peste cei care
vin plouă peste cei ce se-mbăiază în mare plouă peste mare plouă divin

e aceeaşi ploaie de acum o mie de ani aceeaşi ploaie de acum două mii
de ani şi doar bătrânul care stă de vorbă cu marea ştie asta doar bătrânul
care stă de vorbă cu tainele lui de aceea îţi scriu în timp ce plouă şi plouă
peste mare plouă-n rafale plouă peste budva peste bar peste ulcin plouă
peste lume cerul întreg parcă se varsă în mare şi marea tot nu se umple

are şi ploaia o frumuseţe a ei de aceea îţi scriu în timp ce tună şi fulgeră
şi fete bronzate dansează în ploaie şi cântă despre ploaie şi cântă despre
dragoste despre zilele ei însorite dar eu vreau să îţi scriu despre dragostea
în vreme de ploaie despre dragostea în orice vreme şi mai vreau să îţi scriu
despre vremea dragostei în timp ce plouă şi plouă şi plouă cu binecuvântări

VII

şi cum să nu-ţi scriu despre această minunată seară de august în care
stau pe balcon şi fumez un trabuc privind în jur privind minunatul împrejur
vilele de pe malul mării şi drumul ce şerpuieşte pe colină şi maşinile urcând
pe străzile înguste străzile cu sens unic şi lumea urcând pe scările de piatră
printre ziduri de piatră spre locuinţele de piatră ca într-un vis pietrificat

şi în această minunată seară de august nu pot să nu mă gândesc la viaţa
de noapte din vechea cetate la aventurile cavalerilor din iatacul domniţelor
la cei care au locuit înainte de noi această minunată margine a pământului
lângă această minunată mare la cei care vin după noi care vin să locuiască
în casele noastre de piatră în visele noastre de piatră de la marginea mării

stau pe balcon şi fumez şi mă gândesc la cei care mâine vor trece pe-aici
şi vor trece de sub umbrela de soare sub umbrela de ploaie sub umbrela lui
dumnezeu care ne apără şi de soare şi de ploaie care ne apără în orice vreme
şi căruia se cuvine să-i mulţumim pentru această minunată margine a pământului
această minunată mare care ne-ntâmpină mereu neliniştită neschimbată mereu