din ele împletesc insomnii și le las să crească
sub mesteacănul devenit creangă
strâng la piept sticla goală și visele pline
și ultimele poze căzând precum frunzele
-peretele ăla fericit a rămas gol-
în aburul ăsta al apusului
scrijelesc tăcerea pe o eșarfă
iar din privirea în gol
smulg trăirile cu același clește
cu care am scos măselele copilăriei
-aruncam dinții pe casă și vedeam corbii ciocănind în smalț-
acum le înșir ordonat
în sensul invers acelor de ceas
în cercul ăsta în care stau
noaptea mi se ridică în suflet
sub negrul mirosind a fum
îmi strâng trupul în poziția fetusului
pe poze am doar mâzgălituri de creion roșu
-dunga de aici pare un soare spart între fostele sărutări-
iau trăirile și mă acopăr cu ele până fac implozie
rămân cu ochii
mai albi decât mesteacănul ăsta
devenit un perete gol
așteptând eșarfa primei ierni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu