tăcerea galbenă îmbăta copacii
cuvintele cădeau pe rând în săgeți
puținul drum s-a scurs de tot
pe drumul de lumină
timpul a început să plutească în spațiu
pereții statici se lipesc de obraz
păreri ca niște umbre îi răstignesc pe loc
între goluri niciodată plecate
gândul plin de nămol caută metafore curate
un bob de toamnă târzie împarte vocalele rămase
din frunze pe străzile goale
erai în graba ultimului amurg spânzurat în fereastră
închegat în idealuri nedospite
slab
tot mai slab respiră imaginile nesupuse cuvintelor
sub steaua aceea zdrobită de stânci vâslind în larg mai departe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu