Rodica Cernea: libertate

Alerg și alerg
ispita asediindu-mi!
Cad în genunchi,
mă ridic,
încerc o regăsire!
Sunt liberă Doamne,
sunt liberă,
o simt pe deplin!
Univers fără margini
pipăit de visu-mi rebel,
ispită,
hotar de grea cumpănă,
răstignită pe altar
doar în purgatoriu!
Prețul tău
frizează ridicolul!
Pomană adulmecându-mi vrerile,
exilată complice,
mereu în contratimp,
îmbrățișînd riduri pe obrajii singurătății!
Giulgiu care-mi acoperă nopțile,
te rumeg în fricile-mi târzii, când
tu mai poți sapă șanțuri adânci
frizând pacea,
din absolutu-mi vizibil!
Dorința de tine
înoată smerită prin sângele meu,
luând formă de inimi!
Mă ning pietrificată-n cuvinte
și-n memoria nescriselor rime,
țintuite echidistant
între timp și netimp,
între lume, nelume!
Libertate!
Un paradox
galopând prin sinele nestatornic,
dincolo de care aventura dispare,
rămânând agonia și bolta în flăcări,
pironindu-te în sublim
și rug de liniște!
Nicicând nu mi-ai lipsit!
Pasăre îmbrățișând universul,
îți afli răgazul
nicăieri!
Te voi pierde,
doar în clipa în care bănuț pun,
în palmă luntrașului
ce grăbit mă va trece Styxul!