Violetta Petre: L-am sunat pe Dumnezeu...

L-am sunat pe Dumnezeu, să-l întreb şi nu să-i cer socoteală pentru moarte, doar să-mi spună ce sunt eu şi de ce-i aşa departe?
Mi-a răspuns că sunt ce sunt şi că e în tot ce moare şi învie în cuvânt, precum florile la soare.
Nu am înţeles prea bine şi-aş fi vrut să-l mai descos şi să-mi spună de ce moartea doare-adânc, până la os? Şi de ce ne-a plămădit dintr-un lut aşa de moale şi-a mai pus în el şi suflet în procente inegale?
Şi de unde am venit şi de ce umbresc pământul, dacă nu ştiu mai nimic şi mă-nclin cum bate vântul?
Şi alerg spre nu ştiu ce, ca să aflu ce m-aşteaptă, când păşesc pe scara vieţii şi cobor ultima treaptă...
N-are timp să mă asculte, are omenirea-n pază şi aruncă înspre mine şi-nspre alţii doar o rază de lumină şi iubire, să nu cred că m-a uitat... eu mă supăr şi mai sudui şi mă umplu de păcat...