Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Iulian Iuri Lorincz: Sinonim cu iubirea de țară


Fiule ţi-aş fi vorbit despre oraşul din inima mea
despre dreptate
despre cuvânt
şi despre simplitatea iubirii aproapelui
am crezut ca prostul într-o iubire de ţară care acum seamănă
nici mai mult nici mai puţin
ca un borcan de murături expirate
scăpat din mâna unui bolnav de Parkinson pe gresia albă a unei farmacii
fiule cum poţi fi atât de naiv
să mai crezi în bunurile moravuri
când noi plătim taxe pentru libertatea noastră
ne înecăm cu droguri
ne prostituăm prin cluburi de fite
îmbâcsiţi de aburii bahici
cu ritmuri de manele şi dansuri deprinse din cordonul ombilical
de câte ori să-ţi amintesc
că îmi spăl dinţi în fiecare dimineaţă
de cuvintele sleite de pe cerul gurii
nerostite vreodată urechilor tale
ştiu ai să-mi spui despre stihuri
că sunt desuete că vremea lor s-a degenerat
iar rima eclipsează într-un patetism autentic
poezia străzii câştigă teren tot mai mult
iar umbra lui Mircea la Cozia
e imuabilă şi uzitată
ocaua lui Cuza se face tot mai mică
şi că Ţepeş este personajul îndrăcit al acestei lumi
hai să vorbim
despre munţii de pet-uri care ne cresc sub picioare
despre boala vacii nebune
despre gripa aviară
porcină covid 19 si câte vor mai fi
ţi-aş vorbi despre gustul unui colţ de pâinie neagră
câştigat prin trudă
despre ţăranii fără sate
şi câmpurile lor vălurite de pustiu
despre bătrâneii simpatici
care-şi flutură între degete trăiştile sparte
etalând surîsul unor plăci dentare lipite cu poxipol
despre inceste şi dispariţii de la ştirile tv
despre impozitul pe aerul respirat
despre bancherii care-şi decapiteză debitorii
despre puşcăriaşi şi judecători corupţi
iar tu
fiule eşti atât de naiv
ca eu
să mai cred într-o revelaţie
sinonimă cu iubirea de ţară.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10