frigul pleacă din oase
încheieturile se așază la locul lor
anotimpurile sunt simplificate într-o ordine aleatorie
zăpada e cel mai pur alb prin fereastră
decupez gustul sărat al pielii
într-un abecedar c-un început despicat pân’ la inimă
perna absoarbe noaptea în nebănuială de neant
exilez tăcerile într-o altă singurătate
pe undeva unde umbra spațiului tău
e năucitor de îngustă
alb și descompus visul e o poartă în drumul spre stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu