tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greșeală
mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
mă ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am știut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună
dar știu că dincolo de clipa aceasta
mă așteaptă tata
și e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
și oricum anotimpurile se repetă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu