Viorel Boldiș: Crăciunul nu ni-l pot lua

Când iar credeam că te-am pierdut,
ireversibil, îmi părea,
Iisuse, Tu ai apărut
pitit în fulgii albi de nea.

Te naşti frumos şi-atât de pur,
miroşi a rai şi-a Dumnezeu,
şi-atâta iarna-i primprejur,
şi-atâta vară-n pieptul meu.

Restricţii tâmpe peste tot
în inventate pandemii,
ne-nchid biserici şi-i complot
să nu te lase să mai vii.

Ei n-au habar, oh, Domn al meu,
că nu-s hotare-n calea Ta,
în suflet ni te naşti mereu
oricâte legi şi-ar inventa. 

Străini ce nu te-au cunoscut,
în slujba unor alţi stăpâni,
pe unii altora ne-asmut,
românii contra alţi români. 

Să-nchidă tot, fii de Satan,
biserici, sărbători şi ţări,
să mute lunile din an,
să sece apele din mări,

vaccinuri să ne toarne-n trup
şi-n minte gând amăgitor,
otrăvuri care ne corup
aşa cum vor stăpânii lor,

să-nchidă şcoli, oraşe, străzi,
Pământul să-l închidă tot
şi să ne pună măşti şi zgărzi...
E vremea lor, de-aceea pot.

Oricât ar vrea aceşti cretini,
oricâte pandemii ar da,
din suflet, de sîntem creştini,
Crăciunul nu ni-l pot lua.