Cristina Ștefan: portrete pe zăpadă

oamenii vin

oamenii pleacă

oamenii uită

important este că renasc ceva

odată cu plecarea

ceva mai tare ca moartea

*
nu avea prieteni
privea cum din dealuri domoale curge
teama îngheţului
îi era frig şi-n lumea ei înaltă
nu încăpea înstrăinarea

*

sfrijită, blondă

năsoasă cu mâinile mari

se dorea noapte de noapte

o marcă erotică de top tv-

au găsit-o într-o dimineaţă

răsucită pe parchet

inertă

şi în mână strângea 100 de lei!

*
i se spunea fluturaşul
pentru că tenul ei
era subţire, subţire.
alb şi fin
ca untul proaspăt;
la 70 de ani
şi-a vopsit părul albastru
şi-a pus o pereche de aripioare azurii-
când au văzut-o vecinii au crezut
că organizează o chermeză.*
era medic chirurg -
grasă gogoaşă cu guşa gomoasă-
compensa duritatea
cu melomania,
la concert
tropăia lent
pe muzica lui Mozart

*

mi-a cerşit bani

la revelionul scriitorilor

l-am întrebat ce poet român cunoaşte,

Eminescu-floare albastră

am liceul - mi-a şoptit -

i-am dat banii însă merita un job

*
el a fost propangandist implicat
vreo două decenii,
acum la 85 de ani
mai prinde câte un copil în parc
sau pe scara blocului
şi-i povesteşte despre Lenin,
pe Stalin l-a urât
era incult...

*

după revoluţie

singură şi uitucă

Meluncinda a intrat pe internet

şi-a aflat că poate scrie versuri

mieunate şi simpluţe

nu-i pasă

e fericită: produce rumoare

*
am întâlnit un dăscălaş cronicar
înalt, spătos
cu ochii mici şi răi
vorbea de una de altul
care habar nu au să scrie
am aflat că recenza pe oricine-i dădea 100 de lei
contravaloarea mărfii unui vis de poet

*

tânărul avea în mersul lui

ceva batjocoritor

păşea aruncat

ca şi cum pasa mingea

unui adversar imaginar

şi totuşi

în ziua aceea pe munte

a călcat strâmb

n-am putut

să-l privesc,

intrase în pământ

*
bărbatul din lună
scria poezii
compunea muzici sentimentale
şi desena chipuri frumoase
avea atâta lumină
în mâinile lui
încât semnele despărţirii
înălţau
grămezi negre
de stele

*

Roxana

voia să înveţe zborul

când a picat primul examen

s-a avântat de pe căminul de studenţi

spre cer;

jos, pe platforma betonată

avea o aripă

întinsă spre oameni...

*
ce ghinion să iubesc un poet
el poate să-mi soarbă
în trei cuvinte
naşterea şi moartea
asemenea
pot rămâne fără sinele meu
dacă iubesc un poet...

*

profesorul Luctar

îşi scotea pălăria

când întâlnea o studentă

într-o zi pe Sărăriei

o colegă cu tupeu

i-a răspuns la salut

scoţându-şi pălăria-nflorată

într-o reverenţă ironică;

întristat brusc

profesorul

şi-a întors privirea

în altă parte

şi la examen

a picat-o.

morala?

a saluta e o manieră,

a răspunde la salut

e mai mult decât o ştiinţă.

*

urcase la peste 2500 de metri
din stâncă în stâncă
când a ajuns sus sus pe platou
epuizat de efort
a înţeles ratarea
.
el căutase
un munte neterminat
şi nu eternitatea albă
deschisă acum privirii
el căutase locul acela
unde se războiesc regimentele luminii
cu apele ne-ncepute
el s-a dorit
lancea zdrobind cerul
.
abia acolo sus sus pe platou
şi-a recunoscut în sfârşit
noima de a fi
nici măcar
o simplă
rază de soare

(Volum Punct şi de la capăt - portrete pe zăpadă - ArtBook, 2014)