Dincă Cristian Ovidiu: Pe loc repaus

mergem la defilare,
încolonați
aruncăm pașii în față,
trecem de statui și întoarcem capul pentru onor
privim doar în față cu ochii la steag,
salutăm cerul și cântăm doamne să ne ierți,
suntem beți și scuipăm semințe, niște profani,
câteva răsar,
într-un colț de stradă
copilăria refuză să plece,
în geamurile închise se reflectă lumina,
acum strigă îngerii și geamurile se sparg,
restul este ca o maturizare forțată
când pui pentru prima dată lama de ras pe piele
tragi o dungă, simți tăietură proaspătă ce spintecă obrazul,
dintr-o dată devii atent la lumea ce te privește
în timp ce traversezi ca și cum ți-ar crește aripi
iar tu nu ai dori să-ți pierzi pubertatea în flori.