Pașii mei urcă alergând, turlele
Unde se adunau la rugăciune
Mieii albi ai iernii, înșirând zilele
Peste mătănii albe și ispitind
Mintea mea de copil, cu fragi de argint, să-i topim.
Ce ierni mi-au trecut prin clipe
Și ce trufaș a topit timpul zăpezile ninse!
Cum a șters el, indiferent, din fereastră
Florile de argint abia așteptând să înflorească
În pieptul de copil în care tropăiau pași de joc
Alergând printre vise! Ce mult aș mi vrea să mă-întorc!
Fulguind, mângâierile iernii mi se opreau pe obraz
Și se lipeau de gene, de frunte, de nas.
Hohotind, glasul meu înălța zmeie
Din aburul buzelor sărutate de fee.
Icoană încrustată în argint,
Iarnă a copilăriei, tare mult îmi doresc să-ți mai simt
Atingerile înfășurate în mănuși de aramă
Și să mai aud chemându-mă, prin valuri unduitoare și albe, glasul de mamă!
Fără cuvinte, fără regrete, doar noi,
Fluturii de zăpadă, pârtia lină și doi, trei căței
Întrecându-ne, bucurându-ne, alintându-ne,
Bunica zâmbind în fereastră,
Săniuța cioplită din coajă de plop și-o odraslă
Înfofolită în nea. Ce iarnă a avut copilăria mea! Știe cineva, ceva de ea?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu