Voi planta
zăpada prieteniei noastre
până îi vor crește unghii desculțe,
aripi înmiresmate la cer.
Am luat pământ de la marginea apei sărate
cu vânt și azalee
și am plecat peste deal
spre valea scurmăturilor
unde îmi adăposteam
amintirile nevăzute.
Îngropasem acolo
în râpe cu pietre
gleznele, oasele
câinilor, ale porumbeilor
și-ale câtorva femei
frumos sigilate
în cutii de cenușă
cu ramă.
Vouă celor ce ați avut grijă de mine
vă aliniez în suflete
cele mai secrete constelații.
O hartă cu vise
într-o albie de cer.
După fiecare îngropăciune
când mă întorc la prezent
parcă îngerii lor mă colindă
și îmi spun să mai sper
Poate
într-o grație divină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu