Și lupii m-alungă căci nu sunt de-a lor...
Mi-s buzele pajiști pictate cu mure
Și ochii se-scund în lacrimi de dor.
Îmi vine să țip sub cascade absurde
Dar nu am putere să picur arzând
Și cerul m-alungă prin înserări zălude...
Doar ploaia mă cerne continuu si blând.
Îmi vine să tac și-n genunchi să rog noaptea
Să nu-mi mai aducă priveghi permanent.
Am obosit de tot ce îmi rezervă soarta...
Vreau doar să țip, să urlu și să mă sting latent...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu