Constanta Popescu: Nevoia de a fi

                                                                  poezie

Mă dor cuvintele ce nu ajung
rugăciune
și leagă aripile îngerilor,
un trup tot mai greu,
mugure de cenușă pe destin,
lacrima care spală startul,
oricum, întârziat.
Viața de la zero,
sau chiar de la minus ce o fi,
doar să mai scriu niște cuvinte
fosforescente,
să mai netezesc niște cărări,
cine știe ce îndrăgostit întârziat,
are nevoie să calce pe sarea
neputințelor mele, asudate,
când eram Iov și învățam să alerg
crezând că sunt un înger,
dar eram doi în oglindă....