Marius Iulian Zincă: ***

Azi, dimineaţa de dinaintea zorilor, m-a trezit cu ochii la geam şi cerul se curgea fulgi cât să-i acopere faţa, de nu mai ştiai unde e, sus sau jos.

Se acoperise pământul ca şi cum luna urma să se nască într-un apus de mai de târziu, când timpul, parcă, se termina de scanat, pe clipe şi omul rămânea uitării să se dea, în pragul amintirii, prin copilăria de demult.

Să se dea cu târlia pe uliţa dintre codrii, cu bulgări, nea, să se bată, curgă pe obraji şi mâini tremurate să se ascundă în mănuşi, fularul înlocuit de-o mască, cu zâmbete, în sunet de clopot, trezirea.

Ninge, se bea cafeaua şi-n sobă se recită vreascuri de foc, de po_

veste de suflet cu vin de roşu sânge sau punct ce uneşte cerul cu pământul.

Azi, în dimineaţa de dinaintea unui amurg