Azi locuia tristețea-n ochii tăi,
Culoarea lor, o noapte fără lună...
Și când se pierd în adâncite văi,
Sub geana ta o lacrimă se-adună.
Te-ascunzi mereu în povești din trecut
Și vrei să-nchizi cărările spre tine,
Cu iarna care vine, ai crezut
Că poți să-ngheți fântânile din mine.
Dar sufletul mereu ți-e însetat
Și gândurile tale mă adună
Când bolta nopții stele-a presărat,
În vise, noi dorințe să îți pună.
Eu sunt aici, nu am plecat nicicând
Să rătăcesc prin liniști de tăcere,
E iarna grea pe ramul tremurând,
Dar te aștept, că sufletul mi-o cere.
De ce sunt ochii tăi așa de triști?
Prin norii grei străbat raze de soare...
Tu știi că pentru mine, chiar exiști,
Îmi ești iubire, zâmbet și candoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu