În depărtări se destramă
Raze de soare trasează
Insule albe ce-oftează
În lacrimi ce se preling
Pe-obrazul iernii se sting...
Câte-un ghiocel îndrăzneț
Străpunge zăpada semeț.
Parcă născuți din zăpezi,
Candoarea te-mbie să-i vezi
De săbiile verzi străjuiți
Spre izbânda primăverii iviți.
Sufletu-mi, crâng de ghiocei,
Respiră copilăria odată cu ei,
Candoarea în adieri de petale
Primăveri zburdând diafane...
O clipă, ispitită lujeri să frâng,
Tentația pe loc mi-o înfrâng.
Mă tem că petale curând ofilite
Și-ar plânge tristețea în vaze strivite
La fel ca iubirea de om sechestrată
Ce piere când visului e furată...
De-aceea las crângului alba petală
Bucuria privirii să-i fie vestală.
Amintire cu gust de primăveri,
Mă strecor, adiere de petale tăceri...
Și-n mine-nflorește crâng de ghiocei
Gust de primăveri reveria din ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu